Într-un articol recent pentru profit.ro, am argumentat că „rețeaua latină” globală poate fi un avantaj competitiv pentru România să se globalizeze utilizându-și aptitudinea națională pentru mapare culturală și o nouă formulă de triangulare în business.
Ne-am putea deci folosi de prezența noastră în țări partenere care au relații deja solide cu țările în care avem interese noi, profitând de relații istorice și de o structură de rețele bine stabilite nu doar pe afaceri, dar și familii, cultură sau wealth management.
Astfel de țări pivot pentru noi în rețeaua latină ar fi Spania, Portugalia, dar și Franța sau chiar Italia. Am spus în repetate rânduri că succesul integrării europene a României ne obligă la diversificare economică, iar evitarea „capcanei venitului mijlociu” se poate face numai în contextul internaționalizării business-ului românesc și al accederii la noi modele globalizate de creare și repatriere a valorii adăugate create de campioni naționali. Sudul Global oferă piețe cu perspective bune de creștere și cu o varietate de profiluri de risc pentru toate gusturile.
Cel mai important este că România își poate recâștiga poziția pe care a avut-o în trecut și o poate face atât prin viitoare exemple de succes ale antreprenoriatului românesc, cât și prin companii cu succes deja dovedit, fie că au avut sau nu apetitul pentru risc de a face primii pași spre internaționalizare în regiunea noastră.
Am făcut follow-up la acel articol publicând în Mexic despre cum ar putea fi dusă rețeaua România-Mexic, care are un potențial semnificativ, la un alt nivel prin abordarea de tip rețea latină și schițând o formulă tripartită de cooperare între business, producători de cunoaștere (atât publici, cât și privați) și facilitatori (inclusiv autorități locale și societatea civilă).
Mexicul este deja prezent în România prin Sigma Alimentos (care exemplifică și puternica legătură libaneză globală fiindcă grupul Caroli a fost vândut de către familia El Solh), prin Bimbo (care a achiziționat Vel Pitar) și, în curând, prin gigantul manufacturier în industria auto Nemak.
Pentru România, Mexicul nu este doar o piață de interes în teorie, ci și în practică, prin parteneriatul local al lui Alexandrion cu Casa Aceves de Jalisco, prin prezența UiPath pentru a deservi piața latino-americană, prin studioul deschis de compania Amber în Guadalajara, sau prin simpla prezență a produselor românești pe piața respectivă de la companii precum Bitdefender.
Avem un moment prielnic pentru o regândire a abordării românești prin care să renunțăm la „learned helplessness” când deplângem nivelul redus al schimburilor cu America Latină și să devenim proactivi astfel încât succesele să fie o regulă și nu o excepție a României în regiune. Momentul de care vorbesc este finalizarea acordului de liber schimb între UE și MERCOSUR.
În data de 3 septembrie 2025, Comisia Europeană a prezentat Consiliului propunerile sale pentru semnarea și încheierea Acordului de parteneriat UE-Mercosur (EMPA) și a Acordului global modernizat UE-Mexic (MGA). La acest punct putem adăuga și dimensiunea caraibiană prin avansul relației UE-CELAC, al cărei următor summit va avea loc în Santa Marta, Columbia, în 9-10 noiembrie.
Noua postură comercială a Administrației Trump a convins țările din regiune de importanța diversificării relațiilor economice, iar UE este bine poziționată să fie nu doar cel mai mare investitor în regiune, dar și să experimenteze o importantă creștere a schimburilor economice. Sursa naturală a acelei creșteri este Europa de Est, care pornește de la o bază relativ redusă, deși cu relații politice productive, iar rețeaua latină poate fi avantajul competitiv de care are nevoie România.
Fundamental, vorbesc despre creșterea exporturilor românești în regiune și deschiderea sa ca zonă de expansiune pentru companiile românești ambițioase. În același timp, nu trebuie să neglijăm și varianta inversă a triangulării latine – atragerea unor investiții latino-americane în România și a unor companii care își doresc o bază pentru deservirea piețelor europene, în plus față de cea românească sau regională.
Un alt punct de atracție ar fi participarea eventuală la eforturile lucrative de reconstrucție a Ucrainei atunci când războiul actual se va încheia sau va intra măcar într-o pauză strategică (dacă nu chiar una de 70 de ani precum cea din Peninsula Coreeană), iar România este bine poziționată pentru a fi „lily pad” pentru companii sau zonă de tranzit logistic pentru viitoarele business-uri în reconstrucție.
Valoarea lumii latino-americane pentru noi nu stă doar în comerț și investiții. Zona reprezintă o sursă de modele pentru noi. Discuția perenă cu privire la „proiectul de țară” are în subsidiar o discuție la fel de importantă legată de modelele potrivite pentru dezvoltare, acum că vremurile conspiră să „tragă după sine scara” economică și tehnologică pe care au urcat statele vestice.
În primul rând, avem numeroasele exemple de companii din regiune care s-au internaționalizat cu succes, și nu doar mutându-se în Statele Unite, Nemak și Embraer fiind exemple foarte bune. În al doilea rând, avem exemplul de voință la nivelul elitelor politice pentru a adopta o strategie de țară și a genera cumva coordonarea și stimulentele pentru ca zona publică, cea privată și chiar și cea academică să tragă toate în aceeași direcție.
Exemple potențiale includ: afirmarea Mexicului în zona auto și manufacturieră, inclusiv profitând de oportunitatea istorică a fenomenului de „friendshoring”; transformarea Braziliei în campion în industria agro-alimentară și în cea aerospațială; dezvoltarea Panama și Uruguay ca centre financiare și de capital; felul în care state precum Chile maximizează valoarea extrasă din comerțul cu materii prime și caută să avanseze pe scara valorică, inclusiv prin industrie în sectorul secundar și terțiar pornind de la avantajul din cel primar (precum industria bateriilor pentru rețele electrice cu energie din surse regenerabile).
În al treilea rând, avem numeroase modele de succes sau cel puțin de interes la nivelul țărilor din regiune. Pentru cei care țin minte discuțiile legate de o bancă pentru dezvoltare românească, avem în Brazilia exemplul BNDES, unul din cele mai mari și mai de succes exemple de bancă națională pentru dezvoltare (inclusiv ca rezultate sociale).
Pe partea de inovație, avem incubatorul public de start-up-uri din Chile, Start-Up Chile, fondat în 2010 și care este primul din lume care oferă investiții fără preluare de participație la capital ca motivație pentru stabilirea fondatorilor străini cu potențial foarte mare în țară. Unele modele nu sunt practicabile în sistemul european, precum modelul IMMEX de încurajarea a reexporturilor în Mexic, dar altele ni s-ar potrivi ca o mănușă, precum modelul de coordonare dintre sectorul agricol, stat și institutul de agronomie EMBRAPA din Brazilia care a făcut din Brazilia un lider mondial în agricultură dintr-un importator net de hrană. Brazilia este la egalitate aproape cu Chile ca cele mai inovatoare țări din America Latină, și aproape la egalitate cu România în Indexul Inovației Globale 2025.
Brazilia a avansat, însă, zece locuri în doar câțiva ani în vreme ce România pierde teren, în ciuda disparității la nivel de PIB/locuitor dintre țări și a avantajului românesc în accesul la fonduri europene și rețelele europene de cercetare.
Și România are ce oferi acestor țări ca modele și oportunități, în plus față de cele prezentate mai sus. Spre exemplu, experiența cu reforma sectorului de securitate în calitate de membru UE și în contextul amenințării hibride omniprezente poate face din România un model, dar și un facilitator (prin schimburi administrative, universitare, dar și rolul think-tank-urilor și companiilor de consultanță) al reformelor din aceste țări.
Ele pot identifica și asimila lecții importante cu privire la protecția infrastructurilor critice sau coordonarea inter-instituțională, dar și abordări la nivelul întregii societăți a problemei securității cibernetice. Experiența campionilor în domeniu, care beneficiază de avantaje structurale, este adesea mai puțin relevantă pentru țări în curs de dezvoltare decât experiența unei țări care a trecut prin procese similare și are „școala reformei”. Succesul României în ascensiunea în lanțul valoric al serviciilor IT poate oferi un model util, dar și o oportunitate de parteneriat.
În cercetare și inovare, experiența construirii de noi echipe de la zero în cadrul universităților și organizațiilor de cercetare în domenii precum inteligența artificială, spațiul și altele poate fi un model util pentru țările care doresc să avanseze având constrângeri similare, de resurse limitate și exod al creierelor. Nu în ultimul rând, și țările din America Latină se confruntă cu perspectiva capcanei venitului mijlociu.
Pe problema aceasta, suntem condamnați să cooperăm, pentru că țările dezvoltate nu posedă input relevant pentru o problemă post-modernă de dezvoltare. Sau, vorba lui Caragiale din „O scrisoare pierdută” – „sătulul nu crede la ăl flămând”.
Radu Magdin este CEO al Smartlink Communications și consultant și analist de risc (geo)politic
![Opinii: De ce ROMÂNII EDUCAȚI IUBESC [ cel mai ] mult FRANȚA? De ce Românii needucați – și între ei se disting mai nou suveranist-izolaționiștii anti-U.E. - URĂSC [ cel mai tare ] aceeași Franță?](http://i0.1616.ro/media/2/2621/33245/22182133/1/radul.jpg?height=225)
![Opinii: De ce ROMÂNII EDUCAȚI IUBESC [ cel mai ] mult FRANȚA? De ce Românii needucați – și între ei se disting mai nou suveranist-izolaționiștii anti-U.E. - URĂSC [ cel mai tare ] aceeași Franță?](http://i0.1616.ro/media/2/2621/33245/22182133/1/radul.jpg?height=410)
