Regele Mihai, omul bun de sub vremi

scris 16 dec 2017

România trece prin zile de doliu național, Regele Mihai având parte de funeralii acordate unui fost șef de stat. Într-o altă istorie, însă, ceremoniile ar fi avut cu totul altă dimensiune dacă acum Regele Mihai ar fi murit în calitate de cap al Regatului României.

Dacă vremurile ar fi fost normale, fără dislocările istorice de la jumătatea secolului trecut, România ar fi avut o șansă extraordinară, aceea de a parcurge o lungă perioadă de stabilitate în ceea ce ar fi putut fi una dintre cele mai îndelungate domnii din istoria regalității. Regele Mihai ar fi tronat într-o continuitate care nu putea să nu se răsfrângă favorabil asupra statalității României și asupra moralului românilor ca neam.

Dacă vremurile ar fi fost normale, Regele Mihai ar fi fost chipul blajin pe care să-l vadă milioane de copii ca model de modestie, de demnitate și de seninătate. Ceva bun ar fi fost sădit în sufletele românilor.

Să vămuiți bine! CITEȘTE ȘI Să vămuiți bine!

Dacă vremurile ar fi fost normale, a 2-a jumătate a secolului trecut și începutul acestui secol, generația Regelui Mihai și cele care au urmat ar fi putut da o altă anvergură țării, altă deschidere internațională, ar fi fost clădite alte punți.

Dacă vremurile ar fi fost normale, patimile politice, care oricum ar fi existat, ar fi fost estompate de figura senină a Regelui, iar pilonul de stabilitate nu ar fi fost pierdut. Statul român ar fi fost puternic, lucrurile sădite conștient de primii Regi, dar și de Părinții Fondatori ai României, ar fi dezvoltat trunchi solid peste rădăcinile adânci.

Dacă vremurile ar fi fost normale, bunul creștin Mihai ar fi fost model de smerenie pentru întreaga Românie, cu înrâurire favorabilă asupra Bisericii strămoșești, iar harul dumnezeiesc s-ar fi răsfrânt favorabil de pe un Rege binecuvântat peste toată suflarea țării.

Dacă vremurile ar fi fost normale, imaginea la nivel de reprezentare politică a României în exterior ar fi fost un Domn înalt, frumos, cu prezență luminoasă.

Dacă vremurile ar fi fost normale, românii s-ar fi obișnuit cu figura Suveranului. Cu siguranță l-ar fi iubit și l-ar fi numit încă din timpul domniei sale Mihai cel Bun.

Cum să piardă statul, dacă oamenii câștigă?! CITEȘTE ȘI Cum să piardă statul, dacă oamenii câștigă?!

Vremurile nu au fost, însă, normale. Au fost cumplite! Un război răvășitor și un tăvălug venit de la Răsărit au smuls România de pe traiectoria ei! Regele însuși a fost transformat într-un personaj tragic.

La vremurile mari care au fost ca o năpastă peste țară, România ar fi avut nevoie mai mult decât de un Suveran senin. Ar fi fost nevoie și de cineva cu destin istoric, de un luptător, de cineva care să ia vremurile în piept, iar acela nu a fost să fie Mihai.

Zicerea cronicarului Miron Costin, că „nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub cârma vremii”, i se aplică din plin lui Mihai, devenit victimă a unei istorii mult prea mari. Vremurile nu au fost normale și Suveranul țării a fost depășit.

Realitatea istorică aceasta este. Regele nu a avut vocația politică; i-au plăcut mai mult motoarele, a îndrăgit meșteritul, a jinduit după o viață liniștită. Vremurile au fost prea zbuciumate pentru Rege, tropotul istoriei mult prea mare.

Câteva considerații despre poteca rusească de la 23 august

Primul șoc al ciocnirii cu istoria a fost la 23 august 1944. Este inutil și aventuros un demers de istorie contrafactuală despre cum ar fi fost mai bine României și cum ar fi arătat țara fără lovitura de Palat care ne-a și basculat între taberele din Războiul Mondial. Am fi obținut sau nu Ardealul la Tratatul de Pace? Cât s-ar fi prelungit Războiul Mondial? Ce tratament am fi avut din partea Uniunii Sovietice? Ar fi fost pustiită Moldova ocupată până la capitularea României? Sunt întrebări la care răspunsul nu îl mai putem afla.

Totuși, actul de la 23 august a fost unul prost pregătit și mai ales prost executat. Nu îi cade în sarcină atât Regelui, cât militarilor care au fost parte în complot. O încetare a ostilităților fără un armistițiu tehnic dinainte convenit cu inamicul (eu mă opresc aici, tu te oprești acolo, iar joncțiunea și predările de arme le facem dincolo) este un act foarte riscant, aproape iresponsabil. S-a întâmplat la 23 august. Soldații români au fost anunțați să înceteze ostilitățile, dar sovieticii nu au știut acest lucru. Mulți români au plătit atunci cu sânge sau cu deportări în Siberia.

Este, iarăși, un moment infam că cel care era conducătorul statului a fost arestat nu de garda de la Palat sau de reprezentanți ai Ministerului de Interne, ci a fost predat unei găști de agenți kominterniști în frunte cu Emil Bodnăraș.

Chiar și impactul întoarcerii armelor câtă vreme trupe germane erau pe teritoriul României a reprezentat un risc neluat suficient în calcul. Prim-ministrul loviturii de stat, generalul Constantin Sănătescu, atrăgea atenția că sunt mai multe forțe germane amplasate în zona industriei petroliere prahovene și că acestea, la retragere, ar putea distruge instalațiile, după cum avertiza și faptul că o parte din trupele române ar urma să fie surprinse. Generalul Aurel Aldea expediază cu ușurință obiecțiile: „Uiți Sănătescule, că pe nemți i-am bătut la Mărășești în izmene? Pe ăștia îi batem și în PbeepLbeepA goală!”

A fost o parte mare de amatorism la 23 august, iar Regele are pe umerii săi – cu bune și rele – responsabilitatea momentului, de vreme ce a fost lăsat singur de liderii partidelor istorice în ilegalitate și nevoit să lucreze cu eșalonul 2 al conducerii Armatei Române într-un răstimp în care liderii ei erau alături de Mareșalul Antonescu, îndepărtat prin lovitura de stat.

La 100 de ani de la „Marele Octombrie” care a distrus Rusia, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi internaționaliste CITEȘTE ȘI La 100 de ani de la „Marele Octombrie” care a distrus Rusia, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi internaționaliste

Mai este un mare neajuns la 23 august, cel de a fi adus instantaneu rușii ca stăpâni ai României. Lumea vorbește despre cum ne-au trădat anglo-americanii, lăsându-ne la sovietici, și este amintit episodul cu Chruchill și Stalin împărțind regiunea pe un șervețel. Puțin știu, însă, că această înțelegere este și o consecință a capitulării României de la 23 august.

Premierul britanic, atunci când a fugit la Moscova pentru a semna acordul de procentaj din octombrie 1944, văzuse cum trupele sovietice au ajuns instantaneu în sudul Dunării pentru a face joncțiunea cu partizanii bulgari, odată ce s-a destrămat frontul românesc. Când Churchill s-a dus și a semnat România 10% la Aliații Occidentali și 90% la URSS, nu a trădat România – ea era deja la ruși după 23 august – el de fapt a salvat Grecia. Imperiul britanic nu își îngăduia să piardă Elada continentală, pentru că cine o deține implicit controlează și Suezul, deci drumul spre Indii.

Parcă am fi vrut să lupte mai mult cu ocupantul sovietic. De ce nu a revenit ca Rege după 1989

Nu se mai putea face prea mult după 1945, iar configurația lumii postbelice era tot mai clară. Regele și nimeni din România nu ar fi putut să se opună instaurării unui regim de inspirație sovietică. Tăvălugul era mult prea mare. Cădeam în spatele „Cortinei de Fier”. Avem, însă, un gust amar că Regele Mihai nu a luptat suficient.

În efortul de a transforma statul derbedeu sovietic într-un stat clasic, onorabil pe scena internațională – conform doctrinei „socialismul într-o singură țară” – și în contextul formării Organizației Națiunilor Unite, Stalin nu și-ar fi îngăduit un regicid. Sub acest aspect, Regele Mihai a fost în siguranță.

Abdicarea a fost prea facilă, opoziția a fost minoră. Suveranul a luat calea exilului fără a fi făcut gesturi memorabile contra ocupației sovietice. Este durerea nespusă din sufletul multor români. Dacă ar fi fost altminteri, ceva ar fi rămas sădit în viețile noastre, familiile de români și-ar fi șoptit în anii de ocupație și în timpul regimului socialist că undeva au un Rege, care a luptat pentru ei și le este alături. Reverberațiile ar fi fost mult prea puternice față de orice propagandă antimonarhică a Partidului Comunist.

Moneda euro - tichia de mărgăritar care lipsește României CITEȘTE ȘI Moneda euro - tichia de mărgăritar care lipsește României

Cu un Rege care să dea o ripostă mai consistentă – publică și instituțională – pașilor în vederea sovietizării României, Mihai ar fi fost cu totul altfel proiectat în istoria României. Reîntoarcerea la Regat după căderea Cortinei de Fier în anul 1989 ar fi fost de la sine înțeleasă, faptul istoric logic către care ar fi împins lucrurile milioane de români.

Nu a fost așa. Regele Mihai a avut parte de un exil în anonimitate, alienarea fiind tragică între Monarh și poporul său. Românii l-au uitat pe Rege.

Nici Regele nu a mai sperat vreodată să-și lege din nou destinul de România. Cortina roșie părea trasă pentru totdeauna. Dovadă este că niciuna dintre fiicele sale nu știa românește în anul 1989. Dacă Regele Mihai ar fi avut măcar vreun gând că va mai fi o cale de întoarcere, lucrurile ar fi stat altminteri.

Ultimul Rege al României, primul Rege român

Cu Regele Mihai se încheie o dinastie cu înrâurire covârșitor favorabilă asupra istoriei României. Ireversibil. Dacă pronia cerească ar fi avut alt gând, măcar unul dintre cei 5 copii ai Regelui Mihai ar fi fost de parte masculină.

Istoricii vor putea face o recapitulare a înfăptuirilor dinastiei. Spiritul cazon-civilizator al prusacului Carol și inspirația Regelui Ferdinand de a merge pe mâna lui Ionel Brătianu lasă o amprentă bună asupra națiunii române.

Despre Carol al II-lea s-a spus că a fost primul dintre regii României care a arătat ca un român – cartofor, mincinos, intrigant, cu apetență ridicată pentru frust și sordid. Nu este așa. În realitate, Mihai a fost primul Rege al României care a fost un român adevărat, imagine a unui țăran aflat în fața altarului, filtrat într-un spirit nobil – blajin, demn, senin, delicat, drept, echilibrat, credincios, smerit.

Regele Mihai este oglinda sufletului românesc pe care am fi vrut să o avem în față timp de 75 de ani. Nu a fost să fie. Vremurile au fost crunte, iar Mihai - omul bun de sub vremi. Odihnească-se în pace!

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
regele mihai