De o bună vreme încoace deja, Europa Centrală și de Est nu-și mai poate permite luxul de a depinde de hazardul piețelor internaționale ale energiei. Contextul geopolitic este din ce în ce mai tensionat. Piața energetică globală este profund instabilă. Mai ales în această regiune securitatea energetică devine echivalentă cu stabilitatea economică și chiar cu suveranitatea politică. Dar România are în acest moment o oportunitate strategică rară: exploatarea resurselor de gaze naturale, atât cele din zăcămintele onshore, cât mai ales cele din Marea Neagră.
Imediat după invadarea Ucrainei și declanșarea crizei energetice, Europa a accelerat eforturile de reducere a dependenței de gazul rusesc. Deși unele state din vestul continentului au reușit parțial să-și diversifice sursele prin importuri masive de LNG (gaz natural lichefiat), în Estul Europei infrastructura rămâne fragmentată, iar interdependența regională, vulnerabilă.
Țări precum Bulgaria, Ungaria, Slovacia sau chiar Austria sunt în continuare expuse, atât economic, cât și politic. România, în schimb, are o poziție privilegiată de un uriaș potențial. Este singurul stat membru UE riveran la Marea Neagră cu rezerve onshore și offshore dovedite și cu experiență tehnică solidă în domeniul gazelor. Proiectul Neptun Deep, derulat de OMV Petrom și Romgaz, promite să aducă în producție un volum estimat la 100 de miliarde de metri cubi – suficient pentru a acoperi consumul intern timp de un deceniu și chiar pentru a exporta excedentul către vecinii noștri.
Este acesta un moment potrivit pentru ca România să-și regândească abordarea – nu doar ca stat care reglementează, ci ca stat care facilitează. România poate să transforme Marea Neagră într-o “Marea Nordului a Estului” (un intenționat joc de cuvinte) – adică să dețină un spațiu de investiție strategică, coordonare regională și proiecție de semnificativă influență economică. Așa cum Norvegia și-a folosit resursele offshore pentru a-și asigura nu doar independența energetică, ci și un model de dezvoltare sustenabilă și stabilă, tot așa România poate juca un rol similar în regiune.
Din punct de vedere economic, beneficiile sunt evidente. Securitatea energetică reduce presiunile inflaționiste, crește atractivitatea pentru investiții industriale și limitează cheltuielile bugetare legate de importuri sau subvenții. România importă anual între 20 și 30% din necesarul său de gaze (Eurostat) – o proporție care va putea scădea drastic când Neptun Deep devine operațional. În plus, într-un context global marcat de volatilitatea prețurilor LNG, sursele interne nu doar că sunt mai ieftine, ci și mai predictibile.
Dar pentru ca acest potențial să fie valorificat, România trebuie să acționeze decisiv: mai întâi de toate trebuie să adopte o politică publică coerentă și stabilă pentru investițiile offshore (și pentru toate proiectele de investiții, în general), care să ofere încredere pe termen lung investitorilor; apoi e musai să debirocratizeze procesul de autorizare și conectare la infrastructura de transport; nu în ultimul rând, România trebuie să integreze proiectele energetice într-un cadru de cooperare regională, în parteneriat cu UE și statele vecine.
Realitatea legislativă și administrativă nu reflectă pe deplin această urgență strategică. E drept, s-au făcut ajustări în legislația offshore; totuși, procesul politic decizional rămâne greoi, birocratic, lipsit de claritate și, uneori, contradictoriu. Iar într-o lume în care energia se transformă din marfă în armă geopolitică, întârzierea este o formă de vulnerabilitate iar birocrația excesivă este o piedică în calea investițiilor.
Contextul geopolitic adaugă și mai multă presiune. Marea Neagră a devenit o zonă de competiție – economică, politică, militară, strategică. În acest peisaj, capacitatea României de a transforma resursele subterane în influență politică și economică va redefini rolul nostru în UE și NATO. Pe măsură ce motorul Uniunii Europene (Germania) renunță la combustibilii fosili, iar unele state membre (Franța, Polonia) pariază pe energia nucleară, România poate deveni coloana vertebrală gazieră a Europei de Est – cu condiția să conducă, nu să reacționeze.
Unii vor spune că investițiile în gaz sunt deja depășite, într-o lume care merge spre verde. Dar realitatea este că gazul va rămâne combustibilul de tranziție în următoarele decenii – flexibil, ușor de stocat și esențial în susținerea producției regenerabile intermitente. Adevărul este că gazul din Marea Neagră poate finanța tranziția energetică, nu o poate frâna. România are acum resursele, expertiza și relevanța geostrategică pentru a deveni un pilon al securității energetice regionale. Îi mai trebuie viziunea instituțională și curajul politic de a acționa cu gândul la următoarele decenii, nu la următoarele alegeri.
Energia a redevenit o armă. Resursele interne naturale nu mai înseamnă doar influență economică — sunt sinonime cu suveranitatea. Iar România trebuie să se ridice la înălțimea acestei responsabilități. Căci Marea Neagră îi cere aceasta.
Daniel Apostol este Director General Federația Patronală a Energiei
