În contextul unui deficit bugetar persistent și al presiunilor europene pentru consolidare fiscală, România ia în calcul majorarea unor impozite-cheie. Deși aparent necesare, astfel de măsuri riscă să afecteze negativ economia reală, investițiile și gradul de conformare fiscală. Acest articol argumentează că soluția nu constă doar în supra-împovărare fiscală (creșterea taxelor și impozitelor), ci într-o reformă profundă a bazei de impozitare, a colectării și a modului în care statul cheltuiește banii publici.
În Europa Centrală și de Est, peisajul fiscal post-pandemic devine din ce în ce mai tensionat. Țări precum România, Ungaria sau Polonia se confruntă cu deficite bugetare structurale, cu așteptări publice tot mai mari și cu presiuni externe din partea instituțiilor europene pentru revenirea la disciplina fiscală impusă de pactul de stabilitate și creștere.
În cazul României, provocarea este deosebit de acută. Deși economia a crescut în ultimii 20 de ani, deficitul bugetar rămâne persistent — amenințător chiar, adâncindu-se către 10% din PIB — iar datoria publică este pe o traiectorie ascendentă, spre 65% din PIB. Cu spațiul de împrumut tot mai limitat și cu nevoia de a respecta angajamentele europene, guvernul ia în calcul o măsură cât de puțin populară, dar riscantă, deși facilă: majorarea taxelor și impozitelor.
Printre propunerile discutate se numără creșterea impozitului pe profit, a impozitului pe venit, a impozitului pe proprietate, a taxelor pe muncă și a contribuțiilor sociale, precum și o revizuire a cotelor reduse de TVA și a facilităților fiscale sectoriale. La prima vedere, această direcție pare una responsabilă din punct de vedere fiscal. Însă în realitate, majorarea taxelor într-o economie cu dezechilibre structurale riscă să adâncească problemele în loc să le rezolve — sufocând creșterea economică, descurajând investițiile și afectând pe termen lung sustenabilitatea bugetară.
Capcana creșterii: impozitele mari frânează economia
Pentru un guvern aflat sub acută presiune bugetară, creșterea taxelor pare a fi cea mai la îndemână soluție. Însă într-o economie precum cea a României — caracterizată prin productivitate scăzută, piețe de capital subdezvoltate și un nivel semnificativ de economie informală (a se citi nefiscalizată) — efectele secundare pot fi semnificative. Structura actuală a sistemului fiscal românesc este deja dezechilibrată. Consumul este bine taxat (TVA standard de 19%), în timp ce capitalul și proprietatea au un relativ ușor regim fiscal, iar munca este împovărată de contribuții sociale ridicate. În acest context, creșterea impozitului pe venit sau pe profit poate afecta exact motoarele dezvoltării private: investițiile, antreprenoriatul și angajările formale (munca transparentă, fiscalizată).
Modelul de creștere al României, în ultimii 20 de ani, s-a bazat mai ales pe economia de consum de produse și servicii și mai puțin pe creșterea producției, pe forța de muncă competitivă (ieftină) și pe o formalizare treptată a economiei (adică o reducere înfrânată a evaziunii fiscale). Un rol în creșterea economică l-au avut, evident, și fondurile europene, remitențele forței de muncă migrate și investițiile străine directe - acestea din urmă fiind încă mult sub potențialul economiei românești. În acest model economic, o creștere bruscă a taxelor transmite semnale negative pentru investitorii locali, regionali și internaționali — mai ales în contextul în care țările vecine concurează tot mai activ pentru atragerea capitalului și a forței de muncă calificate.
Mai mult, o povară fiscală suplimentară asupra muncii poate descuraja angajările legale, alimentând și mai mult economia informală — care, potrivit estimărilor Comisiei Europene, reprezintă încă circa un sfert (25%) din PIB-ul României. Într-un astfel de mediu, creșterea taxelor nu aduce neapărat mai multe venituri, ci poate accentua neîncrederea și neconformarea. Nu trebuie ignorate nici reacțiile comportamentale. Atunci când taxele cresc fără o direcție clară și fără încredere în instituții, companiile pot amâna investiții, reduce angajările sau optimiza agresiv structurile de venit. Rezultatul este o erodare a bazei de impozitare și o încetinire a creșterii economice — exact contrariul obiectivelor fiscale asumate.
Nu doar venituri mai mari, ci reforme mai profunde
Problema fiscală a României nu este doar nivelul redus al veniturilor, ci ineficiența sistemică în colectare, în lărgirea bazei de impozitare și în calitatea cheltuielilor publice. Cu un nivel al veniturilor bugetare de sub o treime din PIB, România se află cu mult în urma mediei UE — dar soluția nu constă doar în creșterea cotelor.
Soluțiile reale implică o reformă strategică a sistemului fiscal pe care eu o văd orientată spre:
- Lărgirea bazei de impozitare prin eliminarea excepțiilor și facilităților fiscale;
-Taxarea mai echitabilă a proprietății și capitalului, în paralel cu reducerea presiunii pe muncă;
- Digitalizarea administrației fiscale, eficientizarea colectării și îmbunătățirea conformării voluntare;
- Simplificarea cadrului fiscal, cu predictibilitate și transparență pentru contribuabili;
- Reformă administrativă reală a statului român care să conducă la eficiența guvernanței publice și la suplețea aparatului de stat central și local.
De asemenea, partea de cheltuieli publice nu poate fi și nu trebuie să fie ignorată. Deficitul bugetar este alimentat nu doar de venituri slabe, ci și de cheltuieli rigide și ineficiente — de la pensii speciale și subvenții populiste, până la investiții sub-executate și lipsă de prioritizare în cheltuieli. Consolidarea fiscală durabilă necesită și o reformă a guvernanței bugetare.
Concluzie: Disciplina fiscală nu înseamnă doar taxe mai mari
Presiunea europeană și realitățile pieței financiare obligă România să-și corecteze dezechilibrele fiscale. Dar majorarea taxelor fără reforme profunde în colectare, cheltuieli și guvernanță riscă să dăuneze economiei mai mult decât o ajută. Disciplina fiscală nu trebuie să vină în detrimentul potențialului de creștere. România are șansa de a arăta că poate construi un sistem fiscal mai echilibrat, mai eficient și mai favorabil dezvoltării. Taxele pot aduce oarece echilibru pe termen scurt — dar doar reforma aduce reziliență pe termen lung.
Daniel Apostol este analist economic și expert în politici publice, prim-vicepreședinte ASPES și director editorial al revistei Economistul.
