România, încotro?

România, încotro?
scris 21 mar 2020

Suntem de două săptămâni în stare de război. Străzile s-au  golit, fabricile s-au închis, țările s-au ferecat. De ce am ajuns aici, care sunt cauzele reale, dacă și ce s-a făcut sau nu s-a făcut sau ce ar fi trebuit să se facă altfel, astea sunt întrebări la care probabil că niciodată nu vom mai avea răspuns, dar oricum nu trebuie să ne preocupe azi.

Mai jos nu voi comenta criza medicală, pe această temă se pot exprima alții mai bine. Dar fără doar și poate criza medicală a provocat reacții (isterice sau nu, nu vom ști vreodată) care au blocat economia. Și anume pe cea mondială, nu numai pe a noastră. Rând pe rând se închid fabrici, oamenii sunt blocați în case, nu mai există turism, transport, divertisment (în afară de Netflix, se pare...). Nimic nu mai este cum era acum 4 săptămâni și mă întreb dacă vreodată va mai fi la fel. Dar nu sunt Mafalda și, pur și simplu, nu știu.

Coronavirus și Turismul CITEȘTE ȘI Coronavirus și Turismul

Încerc să mă uit la economia noastră autohtonă, să-i fac o mică radiografie și să mă gândesc la ceva soluții.

Cred că putem spune că mediul de afaceri se împarte în două la noi:

  • Firmele mari și puternice, de cele mai multe ori cu capital străin și multinaționale, firme cu resurse, care există de mulți ani, care au evaluări la risc, planuri de continuitate, management de criză și resurse financiare puse de-o parte pentru zile negre. Ele sunt responsabile de o majoritate importantă din PIB, de peste 75% din exporturi și sunt cele care aduc cele mai mari venituri la bugetul de stat (în special prin tva, impotize și taxe sociale).
     
  • Firmele mici și mijlocii (IMM-uri) cu antreprenori români (cei mai mulți fiind generația 1 sau 2 de după revoluție) și care sunt responsabile de cele mai multe locuri de muncă. De regulă, au puține sau deloc resurse, nu au plan de continuitate și au puțină sau deloc experiență de management de criză.

Acum a venit un tsunami peste noi. Ce a găsit? A găsit pe plajă niște firme (de regulă, românești, din a două categorie de mai sus) din turism, horeca, transport, divertisment. De vreo trei săptămâni, valul le-a lovit și veniturile lor au scăzut brusc și neașteptat la zero în câteva zile. Fără precedent. Valul a trecut mai departe și firmele astea zac istovite pe plajă așteptând fie un ajutor, fie ca natura să-i însănătoșească. Unii au murit deja.

Între timp, valul a trecut de plajă și a cuprins toată stațiunea. Sau aproape toată, pentru că pe margine mai sunt câțiva norocoși care nu au fost luați de val și fac bine. Fac bine, dar nu tocmai, pentru că starea asta nu va dura mult. Acum sunt pe val și sunt eroi, dar când valul va trece definitiv, vor avea ei cel mai mult de suferit.

Teama de weekend, nu și de mall, și un virus H2O CITEȘTE ȘI Teama de weekend, nu și de mall, și un virus H2O

Deci, a trecut valul și ne-a luat, pe unii mai repede și pe alții mai târziu, unii mai pregătiți și alți mai puțin sau deloc.

Ce se întâmplă acum cu refacerea și care sunt căile? Guvernele europene s-au mișcat de regulă repede, cel puțin pe partea de comunicare. În Germania am auzit că "se scot toate armele pe masă" sau că "dăm 550 miliarde, dar, de fapt, dăm fără limita pentru a ajută economia". Ungaria, Polonia, Grecia, Marea Britanie și mulți alții au venit cu soluții concrete. Donald Trump iese zilnic în conferință de presă, ia lângă el lumea de business și cea medicală și ne spune că "firmele nu sunt vinovate, nu le vom lasă singure, vor primi cât de mult ajutor au nevoie pentru a supraviețui".

Mesaje clare, dătătoare de curaj, necesare în astfel de momente în care leadership-ul și comunicarea contează cel  mai mult.

Categoria a doua de companii din cele descrise de mine mai sus  cele puternice) pare să fie cumva îngrijorată, dar în siguranță. Actionarii și guvernele lor (în cazul celor străine) sunt acolo, prezenți și ajutând. Oricum erau pregătiți de crize, au planuri, au reacție rapidă și multe resurse.

În acest timp pe plajă stau răniții din primul rând, iar cei din categoria unu de comanii de mai sus cu capital românesc din rândul doi stau afectați și debusolați și ... așteaptă. Cam ca de obicei, așteaptă să "se facă" ceva, să "se dea" ceva. Sunt puțini cei care s-au dezmeticit și chiar fac ceva, altceva decât să-și plângă de milă sau să se uite la televizor să vadă cine și cu ce ajutor vine.

Lipsa de inițiativă care ne-a caracterizat în ultimii 30 de ani nu a dispărut decât parțial și pe alocuri. Prin urmare, așteptarea lor este că salvarea trebuie să vină în mare parte de la statul român. Doar că statul român, în timp ce valul era deja pe plajă, era în blocaj. Blocaj politic, cu premier desemnat care nu a mai fost premier, cu alt premier la final. Apoi în izolare, Parlament prin videoconferință, guvern cu toți membrii de la distanță. Nu știu câți de acolo au experiență și exercițiu în ceea ce privește managementul de criză. Aici vorbim despre o criză fără precedent.

Deci, factorul timp a fost ratat și cu toții știm ce înseamnă asta, în medicină asta este, de cele mai multe ori, esențial. Acum stăm cu sufletul la gură și așteptăm să se publice ceea ce primul ministru ne-a spus în conferința de presă. În secunda în care scriu, nimic nu e oficial, circulă versiuni pe surse. Așa că, voi comenta sursele.

Al doilea factor esențial în medicină este terapia corectă și bine dozată. Când dai antibiotice (și nu numai) e bine să începi cu doză DUBLĂ pentru a atinge mai repede efectul dorit. Cu alte cuvinte, măsurile au efect dacă sunt curajoase și substanțiale de la bun început. Altfel, ca în medicină, durează mai mult și per total te costă mai mult terapia. Avem de-a face cu doză dublă în cazul nostru? Din câte am aflat, nici pe departe. Dimpotrivă, se pare că începem cu jumătate de doză. Adică cu niște garanții pentru niște credite într-un volum derizoriu față de necesitățile actuale și măsurate ale economiei ÎNAINTE de criză (deși acum necesitățile sunt mult mai mari). Cu garanții de 1-5% față de ce ai nevoie tu ca firma nu vei avea un ajutor clar.

Apoi, discutăm despre șomaj tehnic plătit de stat. Excelent, ar spune unii, și eu mă număr printre ei. O măsură necesară și bună, pentru care mediul de afaceri ar trebui să se bucure. Doar că dacă te uiți mai atent vezi și părțile mai puțin îmbucurătoare: pentru a beneficia de facilitate, trebuie să iei un certificat de la Ministerul Economiei. Ei spun că va fi simplu și va dura puțin. Experiența mea mă face să fiu sceptic. În timp de criză nu e timp de experimente, deci ar trebui eliminate certificatele și mers mai mult pe buna credință. Poate că abuzează câțiva, dar marea masă este ajutată. Apoi vedem că șomajul tehnic e preluat de stat "pe perioada stării de urgență". Adică încă vreo 25 de zile. După aia ... revenim la plata din partea angajatorului? Poate se prelungește starea de urgență încă o lună, poate încă două. Și își imaginează cineva că totul revine la normal imediat după? Nici vorbă. Toți specialiștii sunt de acord că vom avea o recesiune puternică la nivel mondial și care va dura. Prin urmare, măsura trebuie luată pentru un an, cel puțin. Știu, e greu cu bugetul. Dar oricum o dăm tot acolo vom ajunge

În unele versiuni  care circulau pe  piață se vorbea despre obligativitatea pentru angajatori ca după starea de urgență să mențină contractele cel puțin 6 luni, dacă respectivul angajat a primit șomaj tehnic de la stat. Sigur, cu toții ne dorim asta, dar în condițiile actuale cine poate garanta așa ceva? Sper că se va renunța la astfel de solicitări.

Mediul de afaceri are nevoie de PREDICTIBILITATE și guvernanții știu asta prea bine. Când vorbim despre o măsură valabilă o lună (sau cât va fi starea de urgență, dar banuisc că nimeni nu se gândește că vom sta așa multe luni) e greu de vorbit despre predictibilitate. Sigur, unii vor spune că e bine și așa, că "merge și așa". Eu cred că ar fi nevoie de ceva suplimentar.

Nevoia reală este de ceea ce în Germania se cheamă KURZARBEIT/MUNCĂ REDUSĂ. Combinația între timp redus de muncă (angajatul mai vine la serviciu pentru 20-30-40-50% din timp, este plătit normal pentru asta, iar pentru restul este șomaj tehnic și statul preia 75% din diferență). O măsură din care și angajatul și angajatorul, dar și statul are de câștigat. Noi am cerut cu toată tăria acest lucru. De ce nu apare? Aparent pentru a evita ca oamenii să se ducă la serviciu. Dar poate fi asta un argument valid? Sigur NU, pentru că oricum cei mai mulți stau în homework, iar ceilalți nu au cum face homework și sunt obligați să se deplaseze. Dacă ar aplica măsura nu ar mai sta 8 ore, ci 2 sau 4 la serviciu. Alternativa este să nu stea deloc, să fie șomeri. Oare asta să ne dorim ?

Noi tot vorbim, guvernul tot gândește, dar răniții din primul val stau leșinați pe plajă. Nu-i ajută nici creditele și aproape deloc șomajul tehnic sau KURZARBEIT. Ei au nevoie de resuscitare. Noi am propus pentru ei să fie exonerați de taxele și impozitele de pe 25 martie sau 31 martie, la bugetul statului sau cel local. Dacă nici asta nu vine, într-un mod clar și simplu (mai sunt 4 zile până la momentul cu pricina) atunci e clar că mulți dintre ei își dau duhul (cu niște excepțîi, acele firme din prima categorie de mai sus, în rest vor fi oale și ulcelele, iar angajații vor fi în brațele statului român, care va plăti dublu pentru că nu a dat doza de medicament la timp). Când veniturile scad brusc la zero, măsura amânării unor impozite este egală cu piramidonul la pneumonie. Ar însemna prelungirea agoniei, un fel de pneumonie cu febră mai redusă. De unde să le plătească oamenii ăștia peste 6-12 luni, când criza în sine va dura atât și recuperarea (pentru cei ce se vor recupera) va fi lentă. Deci, îi place sau nu statului român, cel puțin pentru categoria răniților de pe plajă nu are altă soluție decât medicație imediată și doză dublă: trei luni de exonerare totală de la plățile către stat. Și dacă cineva încă nu a înțeles: dacă nu va fi așa, plățile oricum nu vor fi făcute pentru că nu au oamenii de unde.

Mai vreau să adresez o mică (pare mică, dar e mare) problemă, și anume cea a "discriminării" sau segregației între firmele românești, indiferent ce capital au sau cât de puternice sunt. Acum e nevoie de solidaritate și nicidecum să ne împărțim pe găști. Firmele care au resurse le au pentru că au muncit pentru ele și le-au pus deoparte. Alții poate le-au scos din firmă și s-au bucurat de o viață privată plină de  evenimente plăcute. A veni acum și a gândi că cei care au resurse (personale sau de la alte guverne) nu trebuie tratați la fel ca ceilalți, ar fi o mare greșeală. Oricum va urma marea discuție legată de modul în care suferă sau nu, este afectat sau nu mediul bugetar, oricum se vor întreba privații câți oameni din mediul bugetar vor fi trimiși în șomaj tehnic, așa cum se întâmplă cu ei. Cred că e momentul să nu ne împărțim pe triburi, ci să gândim solidar și unitar.

Pot continua cu o listă întreagă de măsuri, dar mă opresc aici și revin la principii: TIMPUL, CURAJUL. DOZĂ DUBLĂ LA ÎNCEPUT, astea sunt esențiale. Alături de comunicare coerentă din partea celor mai credibili oameni pe care îi are societatea românescă.

Dincolo de asta, există principiul SOLIDARITĂȚII! Statul este principalul acționar în toate firmele din România. În acest moment, el nu poate să vină și DOAR să amâne, trebuie să vină și să anuleze plăti către sine și să dea lichiditate firmelor. Asta fac acționarii responsabili în firmele lor. Știu, îi este greu statului. Visteria este golită, modul în care au fost gestionate fondurile publice în ultimii 30 de ani nu a fost tocmai profesionist și responsabil. Dar nu cred că are încotro. Trebuie să se împrumute (chiar și mai scump, dacă e musai) să ignore ideea de deficit bugetar ținut sub control (UE ne-a dat voie, în sfârșit) și să renunțe la taxe, să amâne taxe, să injecteze bani și încredere în economie. REPEDE  ȘI  SUFICIENT. Altfel consecințele vor fi mult mai importante, decât efortul actual și multe generații de acum înainte vor plăti.

Noi, cei din mediul de afaceri, suntem AICI SĂ AJUTĂM statul român, să facem o echipă și să găsim soluțiile împreună! Suntem aici nu numai să ajutăm companiile și angajații noștri, dar și guvernul și țara. Suntem condamnați să ne comportăm așa, nu avem altă șansă reală. În astfel de situații nu există învingători și învinși individuali. Nu contează decât echipa și solidaritatea.

Dragoș Anastasiu este proprietarul grupului Eurolines, președinte al Camerei de Comerț Româno-Germane

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
dragos anastasiu
coronavirus