Autori

După 7 (șapte) ani de discuții și dezbateri între decidenți, industria ospitalității și opinia publică, ceea ce s-a numit „Legea bacșișului” a devenit realitate. La fel de bine s-ar fi putut numi și „Legea ieșirii din ipocrizie„ sau „Legea care permite plata bacșișului cu cardul de credit” ori în alte feluri care explică mai bine ceea ce a condus la dezbateri și, în final, la actul normativ respectiv.

Suntem de două săptămâni în stare de război. Străzile s-au golit, fabricile s-au închis, țările s-au ferecat. De ce am ajuns aici, care sunt cauzele reale, dacă și ce s-a făcut sau nu s-a făcut sau ce ar fi trebuit să se facă altfel, astea sunt întrebări la care probabil că niciodată nu vom mai avea răspuns, dar oricum nu trebuie să ne preocupe azi.

Asistăm cu toții de câteva luni la o isterie mondială în jurul noului virus cu numele CORONA. Și, tocmai când credeam că se stinge tema, cel puțin din punct de vedere mediatic, ieri a renăscut din cenușă și e mai aproape de noi ca niciodată. Avem focare în Italia, la granița cu Austria și Germania, țări în care trăiesc nenumărați conaționali care se plimbă de colo-colo. Asistăm neputincioși la înmulțirea carantinelor în zonele de focar, dar, dincolo de asta, vedem măsuri fără precedent de tip ținere sub observație 14 zile a tuturor persoanelor care vin în România din țara respectivă.

Am văzut că niște afirmații ale mele făcute ieri (dar nu pentru prima dată) au dat naștere, nu numai multor minciuni și aberații dar și a unor slogane electorale.

De mulți ani de zile, mediul de afaceri din România se tot roagă de guvernanți (indiferent de ce culoare politică ar fi aceștia) să nu mai schimbe regulile jocului peste noapte. De mult timp încoace, nimeni nu se mai plânge de fiscalitate ridicată (chiar dacă, în opinia mea, munca este în continuare supra-taxată) și nimeni nu se mai plânge de posibile ajustări și schimbări. "DOAR SĂ ȘTIM DIN TIMP“ spun pe aceeași voce, din ce în ce mai sonoră, antreprenorii români.

Turismul este o industrie, ca multe altele. La nivel mondial, este cea mai mare industrie, cu numărul cel mai mare de angajați. O industrie cu regulile sale, cu dinamică proprie și cu suficient de multe probleme.

Zilele trecute mă aflăm într-un platou de televiziune, invitat acolo să-mi dau cu părerea asupra “revoluției fiscale“ pe care guvernul o tot anunță. În fața mea, un ilustru profesor universitar, vedetă de televiziune și unanim recunoscut ca atotștiutor (pe indiferent ce temã , care explica la tablă cum stăm cu trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat și ne povestea cum a vorbit el cu toți miniștrii României și a aflat de ce avem nevoie de acest tămbălău.

Vorbim de câțiva ani în România despre o lege a salarizării unitare la bugetari. Pe timpul guvernării Ponta știam că legea e gata. Apoi, în perioada guvernului Cioloș, am văzut o alta. Guvernul actual a lucrat peste cinci luni la aceeași lege, care era deja gata de acum doi ani. Iar, acum, Parlamentul României a adoptat versiunea finală. Mediul de afaceri, neconsultat de altfel, a tot sperat că, dacă tot este nevoie de câțiva ani, atunci măcar formula finală să fie una care să rezolve corect și sustenabil una dintre cele mai apăsătoare probleme ale României din ultimii ani.