Autori

Turismul este o industrie, ca multe altele. La nivel mondial, este cea mai mare industrie, cu numărul cel mai mare de angajați. O industrie cu regulile sale, cu dinamică proprie și cu suficient de multe probleme.

Zilele trecute mă aflăm într-un platou de televiziune, invitat acolo să-mi dau cu părerea asupra “revoluției fiscale“ pe care guvernul o tot anunță. În fața mea, un ilustru profesor universitar, vedetă de televiziune și unanim recunoscut ca atotștiutor (pe indiferent ce temã , care explica la tablă cum stăm cu trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat și ne povestea cum a vorbit el cu toți miniștrii României și a aflat de ce avem nevoie de acest tămbălău.

Vorbim de câțiva ani în România despre o lege a salarizării unitare la bugetari. Pe timpul guvernării Ponta știam că legea e gata. Apoi, în perioada guvernului Cioloș, am văzut o alta. Guvernul actual a lucrat peste cinci luni la aceeași lege, care era deja gata de acum doi ani. Iar, acum, Parlamentul României a adoptat versiunea finală. Mediul de afaceri, neconsultat de altfel, a tot sperat că, dacă tot este nevoie de câțiva ani, atunci măcar formula finală să fie una care să rezolve corect și sustenabil una dintre cele mai apăsătoare probleme ale României din ultimii ani.

În urmă cu 10 ani, mai nimeni nu folosea cuvântul “antreprenor“. Antreprenorul era “patronul“. Cel care le știe și le face pe toate pentru că, nu-i așa?, “ sunt banii mei și fac ce vreau cu ei“. Și întreg fenomenul antreprenorial era aproape exclusiv privit cu scepticism și neîncredere. Asocierea cu banii făcuți repede și necinstit, de multe ori împreună cu politicul corupt, arunca (și încă o mai face, dar ceva mai atenuat) o lumină negativă pe mediul de afaceri românesc.

Tot ce am citit pe temă m-a determinat să încerc să abordez mai în amănunt o problema gravă care nu este numai a turismului, ci a societății românești în acest an de pomină 2017. De ce nu avem forță de muncă suficientă și mai ales bine pregătită profesional?