Cei trei cercetători au fost recompensați pentru realizările lor științifice în domeniul tunelării cuantice macroscopice și cuantificării energiei într-un circuit electric.
'Premiul Nobel pentru fizică din acest an a oferit oportunități pentru dezvoltarea următoarei generații de tehnologie cuantică, inclusiv criptografia cuantică, computerele cuantice și senzorii cuantici', a declarat organismul care acordă premiul într-un comunicat, citat de Reuters.

Toți cei trei câștigători lucrează în Statele Unite. John Clarke s-a născut în Marea Britanie în 1942 și predă la Universitatea Berkeley, California. Michel H. Devoret s-a născut în 1953 în Franța și predă la Universitatea Yale și Universitatea din Santa Barbara, California. Cercetătorul american John M. Martinis s-a născut în 1958 și predă, de asemenea, la Universitatea din Santa Barbara, California, scrie Agerpres.
'O întrebare importantă în fizică se referă la dimensiunea maximă a unui sistem care poate demonstra efectele mecanicii cuantice. Laureații Premiului Nobel din acest an au realizat experimente cu un circuit electric în care au demonstrat atât tunelarea cuantică, cât și nivelurile de energie cuantificate într-un sistem suficient de mare încât să poată fi ținut în mână', se arată în comunicatul Academiei Regale Suedeze de Științe.
'Mecanica cuantică permite unei particule să treacă direct printr-o barieră, folosind un proces numit tunelare. De îndată ce sunt implicate un număr mare de particule, efectele mecanicii cuantice devin de obicei nesemnificative. Experimentele laureaților au demonstrat că proprietățile mecanicii cuantice pot fi concretizate la scară macroscopică', se precizează în comunicat.
'Este minunat să putem celebra modul în care mecanica cuantică veche de un secol oferă în mod continuu noi surprize. Este, de asemenea, extrem de util, deoarece mecanica cuantică stă la baza întregii tehnologii digitale', a declarat Olle Eriksson, președintele Comitetului Nobel pentru Fizică, citat în comunicat.

Distincția, anunțată marți la Stockholm, este a doua din acest sezon al Nobelurilor, după premiul pentru medicină, acordat luni unui trio americano-japonez pentru studii asupra modului în care organismul controlează sistemul imunitar, în special pentru identificarea 'gardienilor sistemului imunitar'.
Anul trecut, Premiul Nobel pentru Fizică a fost atribuit unui duo format din britanico-canadianul Geoffrey Hinton și americanul John Hopfield pentru descoperiri și invenții legate de procesul de învățare al mașinilor (machine learning) prin rețele neuronale artificiale, cercetări ce au jucat un rol crucial în dezvoltarea inteligenței artificiale (AI) contemporane.
Începând din 1901 au fost acordate 118 premii Nobel pentru fizică. Cel mai tânăr laureat, Lawrence Bragg, avea 25 de ani în 1915 când a primit acest premiu, iar cel mai vârstnic, Arthur Ashkin, avea 96 de ani, în 2018, potrivit nobelprize.org.
După atribuirea premiului pentru medicină, luni, sezonul Nobelurilor continuă marți cu Premiul Nobel pentru Fizică, urmat de premiul pentru chimie, pe 8 octombrie, înainte de premiul pentru literatură, pe 9 octombrie, și de premiul pentru pace, pe 10 octombrie, singurul decernat la Oslo. Premiul Riksbank Sveriges în Științe Economice va fi anunțat în data de 13 octombrie.

Premiile vor fi înmânate laureaților în cadrul unei ceremonii speciale ce va fi organizată la 10 decembrie, ziua morții lui Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.
Premiul constă într-o diplomă, o medalie de aur și un cec în valoare de 11 milioane de coroane suedeze (aproape un milion de euro).