Omenirea va intra în „deficit ecologic” cu o săptămână mai devreme decât în 2024.
Este avertisentul transmis de Global Footprint Network, organizația internațională care calculează în fiecare an Earth Overshoot Day – „Ziua Suprasolicitării Pământului” sau „Ziua Depășirii”.
Mai precis, „Ziua Depășirii” se va înregistra pe data de 24 iulie. România trăiește „pe datorie” ecologică încă din data de 31 mai, arată o analiză a asociației de mediu Environ.

În acest an, România a depășit…Ziua Depășirii cu aproape două luni. Mai precis, țara noastră trăiește pe „datorie ecologică” încă din data de 31 mai. Comparativ cu anul trecut, când România își epuiza resursele pe 20 iulie, ceea ce reprezintă un regres semnificativ în privința sustenabilității, scrie Hotnews.ro.
Ce este Ziua Depășirii
„Ziua Depășirii” marchează momentul în care cererea pentru resurse și servicii ecologice dintr-un an depășește ceea ce Pământul poate regenera în acel an. Practic, după această dată, omenirea trăiește prin epuizarea capitalului natural, erodând și mai mult biosfera.
Tot ce se consumă pe Pământ în acest interval, hrană, energie, materii prime, se face pe seama resurselor „alocate” generațiilor viitoare, arată experții de la Global Footprint Network, citați de ONG-ul Asociația Environ.
Într-un clasament al țărilor celor mai atente la resursele naturale, România se află pe locul 34, imediat după Ungaria, pentru care Ziua depășirii a fost pe 2 iunie mai și înainte de Grecia (25 mai). Pe primele locuri se află Uruguay (17 decembrie), Indonezia (18 noiembrie) și Nicaragua (11 noiembrie). Dintre țările europene, cel mai bine plasată în acest clasament este Albania (13 septembrie).

În ceea ce privește poluarea cu deșeuri electrice și electronice, potrivit unei evaluări a Directivei privind DEEE, publicată ieri de Comisia Europeană, aproape jumătate nu sunt colectate, iar majoritate statelor membre nu ating ținta de colectare, prevăzută de legislație. Rata de reciclare rămâne scăzută, doar aproximativ 40% din DEEE sunt reciclate în prezent în UE.
Potrivit măsurătorilor, dacă în anii ’70 „Ziua Depășirii” era plasată în luna decembrie, situația a ajuns să se deterioreze treptat, astfel încât în ultimii 5 ani s-a ajuns ca resursele ecologice ale Planetei să se consume încă din luna iulie.
Care sunt cele mai „îndatorate” țări la consumatul resurselor naturale
Cele mai „îndatorate” țări, adică cele care consumă resursele naturale într-un ritm alarmant, sunt, potrivit datelor furnizate de Global Footprint Network, Qatar (6 februarie), Luxemburg (17 februarie) și Singapore (26 februarie). Alte țări cu datorii ecologice mari sunt SUA (13 martie), Danemarca și Australia (19 martie), Canada (26 martie), Belgia (27 martie), Lituania (28 martie) și Austria (29 martie).

Omenirea a produs în 2022 peste 62 milioane tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE), dintre care a colectat și reciclat corect doar 22,3%, se scrie în comunicatul asociației Environ.
Țările din Uniunea Europeană stau mai bine decât media, cu 40% deșeuri electrice colectate și reciclate. În ceea ce privește România, rata de colectare a fost de 45.4% cu medie de circa 7.7 kg pe cap de locuitor.