Facebook lansează campania „Împreună împotriva dezinformării despre Covid-19”, în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății și cu unii dintre partenerii săi europeni de verificare a informațiilor.
 
 Pe întreaga perioadă a pandemiei provocată de virusul Covid-19, Facebook susține că a lucrat pentru a pune în legătura oamenii cu informațiile corecte și pentru a reduce dezinformarea în cadrul platformelor sale.
 
  
 
 Facebook spune că elimină afirmațiile false despre vaccin, reduce distribuția informațiilor inexacte despre sănătate și informează oamenii cu privire la administrarea eficientă a vaccinului.
 
 Campania „Împreună împotriva dezinformării despre Covid-19” va fi lansată în Uniunea Europeană, Marea Britanie și Islanda, precum și în Turcia și regiunea mai largă a Orientului Mijlociu și a Africii și va apărea pe platformă printr-o serie de elemente grafice cu sfaturi despre cum utilizatorii pot să identifice știrile false:
 
  
 
 1. Verificați sursa: Examinați conținutul, chiar dacă pare că are o bază științifică
 2. Verificați cum vă face să vă simțiți: Știrile false vă pot manipula sentimentele pentru click-uri
 3. Verificați contextul: Aflați dacă autoritățile de sănătate publică confirmă conținutul



















 
															 																											 
															 																											 
															 																											 
															 																											 
															 																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
										
																											 
					 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			 
			