Camera Deputaților din Italia, dominată de Mișcarea 5 Steleși din Liga, a adoptat joi un text care le permite cetățenilor să propună legi, o posibilitate ce nu exista până acum, relatează AFP.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Textul adoptat prevede că un proiect de lege provenit dintr-o inițiativă cetățenească și care primește cel puțin 500.000 de semnături trebuie aprobat în interval de 18 luni de către Parlament, care nu poate aduce modificări substanțiale, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI OFICIAL Mai multe companii din Arad - închise, sute de persoane concediateDacă Parlamentul nu adoptă proiectul în acest interval sau îl modifică profund, atunci este organizat un referendum pentru această propunere.
Legea este considerată adoptată în forma sa originală dacă peste 25% dintre alegători au votat și dacă la referendum se obține un vot pozitiv.