Pledoarii finale în procesul lui Donald Trump de la New York, juriul urmând să se retragă pentru a ajunge la un verdict

Pledoarii finale în procesul lui Donald Trump de la New York, juriul urmând să se retragă pentru a ajunge la un verdict
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 mai 2024

Apărarea și acuzarea s-au angajat într-o ultimă confruntare în procesul lui Donald Trump de la New York, ultimul act înainte ca cei 12 jurați să se retragă pentru a decide asupra unui verdict istoric, cu o miză importantă în plină campanie prezidențială, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

După șase săptămâni de audieri, dominate de povești despre sex, bani și politică, juriul va intra în spatele ușilor închise, poate chiar de miercuri. Jurații se vor confrunta cu o singură întrebare: se face vinovat fostul președinte al Statelor Unite, care aspiră să revină la Casa Albă, de cele 34 de falsificări de documente contabile, menite să ascundă o plată de 130.000 de dolari către actrița porno Stormy Daniels pentru a evita un scandal sexual chiar la finalul campaniei sale prezidențiale din 2016?

Dezamăgită de Biden, Silicon Valley urcă acum în carul triumfal al lui Trump CITEȘTE ȘI Dezamăgită de Biden, Silicon Valley urcă acum în carul triumfal al lui Trump

Pentru procurori, această plată a fost o cheltuială de campanie ascunsă și a fost folosită de Donald Trump pentru a "corupe" alegerile pe care le-a câștigat împotriva lui Hillary Clinton. "Miezul acestui caz este o conspirație și o mușamalizare", a afirmat marți procurorul Joshua Steinglass la începutul pledoariei sale finale, scrie News.ro.

Banii au fost folosiți pentru a cumpăra tăcerea actriței în legătură cu o relație sexuală pe care ea susține că a avut-o cu miliardarul republican în 2006, episod negat de Donald Trump și despre care ea a vorbit pe larg în timpul procesului, referindu-se la un act "consimțit", dar în care "raportul de forțe" a fost dezechilibrat. Se întâmpla la un an după ce Donald Trump se căsătorise cu actuala soție, Melania.

UN "REFERENDUM" PENTRU TRUMP

Povestea lui Stormy Daniels "este chinuitoare, îi face pe oameni să se simtă inconfortabil. Tocmai această despachetare în fața poporului american a vrut să o evite acuzatul", a spus Steinglass.

Dar pentru avocatul lui Donald Trump, Todd Blanche, "nu a existat nicio intenție de fraudă și nicio conspirație pentru a influența" alegerile. Iar plata către Stormy Daniels nu a fost decât rezultatul unei "extorcări" suferite de candidatul republican. La încheierea unei pledoarii finale de trei ore, avocatul i-a avertizat pe jurați în privința oricărei tentații de a transforma verdictul lor într-un "referendum" pentru sau împotriva lui Donald Trump. "Dacă vă țineți" de probe, "este un verdict de nevinovăție, scurt și cuprinzător", le-a spus el.

Dacă va fi găsit vinovat, candidatul republican la președinție, în vârstă de 77 de ani, va putea face apel și, în orice caz, va putea să se prezinte la alegerile din 5 noiembrie. Dar cu greutatea considerabilă a unei condamnări penale, duelul său cu Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, s-ar anunța a fi unul strâns.

Miza este cu atât mai mare cu cât acest proces va fi probabil singurul dintre cele patru dosare în care Donald Trump a fost inculpat care va avea loc înainte de alegerile prezidențiale.

DECIZIE Măsură împotriva ”clanurilor imobiliare”: Închisoare de până la 5 ani pentru cei care fac presiuni asupra proprietarilor astfel încât să își vândă imobilele CITEȘTE ȘI DECIZIE Măsură împotriva ”clanurilor imobiliare”: Închisoare de până la 5 ani pentru cei care fac presiuni asupra proprietarilor astfel încât să își vândă imobilele

"O ZI PERICULOASĂ" PENTRU AMERICA, SPUNE TRUMP

La sosirea sa la tribunalul din Manhattan, Donald Trump a vorbit marți despre o "zi periculoasă pentru America", prezentându-se din nou ca o victimă a unei urmăriri penale de natură politică. Trei dintre copiii săi au venit să îl susțină, Tiffany, Eric și Donald Jr.

În fața clădirii tribunalului, celebrul actor Robert De Niro, un anti-Trump notoriu, a venit să avertizeze în privința unui "clovn" care ar putea deveni un "tiran".

În timpul pledoariilor sale finale, apărarea l-a vizat pe martorul-cheie al acuzării, Michael Cohen, fostul confident care a devenit dușmanul jurat al lui Donald Trump.

El a fost cel care a plătit-o pe Stormy Daniels chiar la sfârșitul campaniei din 2016. Odată ce Donald Trump a ajuns la Casa Albă, în 2017, Michael Cohen a fost rambursat folosind, potrivit acuzării, facturi false și înregistrări contabile disimulate ca "onorarii juridice" în conturile Organizației Trump, de unde și urmărirea penală pentru falsuri contabile.

Însă Michael Cohen "este cel mai mare mincinos din toate timpurile (...) un campion al minciunii", i-a asigurat pe jurați Todd Blanche, subliniind că martorul a fost condamnat pentru sperjur în fața Congresului american și că acum își monetizează lupta împotriva lui Donald Trump prin podcastul său. Donald Trump, pe atunci "liderul lumii libere", avea alte preocupări când se afla la Casa Albă decât să supravegheze cele mai neînsemnate cheltuieli, a punctat avocatul.

În schimb, în timpul pledoariilor sale finale, procurorul a dat asigurări că exista un plan bine pus la punct, decis înainte de campanie, între Michael Cohen, Donald Trump și un fost șef de tabloid, prieten al miliardarului, pentru a face să dispară orice dezvăluire stânjenitoare, chiar dacă asta însemna să folosească generos carnetul de cecuri.

Încă o dată, nu a fost nimic reprobabil în acest lucru, a asigurat avocatul lui Donald Trump: "O campanie este concepută pentru a amplifica aspectele pozitive ale unui candidat. Este o campanie, nu o infracțiune", a subliniat el.

Este suficient ca apărarea să convingă un singur jurat să nu-l condamne pe Donald Trump. Pentru a avea un verdict, jurații trebuie să ajungă la o decizie în unanimitate.

viewscnt
Afla mai multe despre
donald trump
proces