Populația României a scăzut cu 125.500 de persoane anul trecut

Populația României a scăzut cu 125.500 de persoane anul trecut
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 aug 2019

Populația rezidentă în România a scăzut în 2018 cu 125.500 de persoane, ritm crescut față de cel din anul precedent, din cauza declinului demografic și a emigrației, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). La 1 ianuarie 2019, România avea 19,4 milioane de locuitori.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Populația rezidentă cuprinde totalitatea persoanelor (cetățenie română, străină sau fără cetățenie) care au reședința obișnuită în România, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni, potrivit INS.

Declinul din 2018 este mai mare decât cel înregistrat în 2017, când populația rezidentă în România a scăzut cu 120.700 de persoane. La 1 ianuarie 2018, populația rezidentă în România număra 19,524 milioane persoane, arată statisticile oficiale, potrivit News.ro.

Guvernul francez dorește să reducă numărul parlamentarilor cu un sfert CITEȘTE ȘI Guvernul francez dorește să reducă numărul parlamentarilor cu un sfert

Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ, numărul persoanelor decedate depășind numărul născuților-vii cu 75.729 persoane (71.125 persoane în 2017).

De asemenea, soldul migrației internaționale temporare de lungă durată a fost negativ (-57.582 persoane).

”România continuă să fie o țară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populației țării. Soldul migrației internaționale în anul 2018 a fost negativ, numărul emigranților depășind numărul imigranților cu peste 57.000 persoane. În cursul anului 2018, bărbații au emigrat într-o proporție mai mare decât femeile (59,6%). Și în rândul imigranților, bărbații au fost majoritari (54%)”, se arată în comunicat.

La 1 ianuarie 2019, populația rezidentă din mediul urban a fost de 10,45 milioane persoane, în scădere cu 0,5% față 1 ianuarie 2018. Populația feminină la 1 ianuarie 2019 a fost de 9,934 milioane persoane, în scădere cu 0,4% față de aceeași dată a anului precedent.

Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2018 remarcându-se creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 116,3 (la 1 ianuarie 2018) la 118,8 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2019).

Ponderea populației de 0-14 ani în total populație s-a menținut la valoarea determinată pentru 1 ianuarie 2018 (15,6%), în timp ce ponderea populației de 65 ani și peste în total populație a înregistrat o creștere de 0,3 puncte procentuale (de la 18,2% în 2018 la 18,5% la 1 ianuarie 2019). Astfel, raportul de dependență demografică a crescut de la 51,1 (la 1 ianuarie 2018) la 51,9 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2019), potrivit INS.

Experții se așteaptă la o adâncire a declinului demografic al României în deceniile următoare. Astfel, populația României va ajunge la 14,5 milioane locuitori în anul 2050, potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU), publicat în iulie 2015.

viewscnt
Afla mai multe despre
ins
populatie