Statele Unite rămân surde la cele mai diverse apeluri în vederea unei suspendări a sancțiunilor care afectează țări grav lovite de criza sanitară - ca Iranul -, în plină pandemie de covid-19, și, din contră, își înăspresc măsurile punitive, relatează AFP.
Această atitudine este considerată de neînțeles de numeroși observatori, scrie News.ro.
”Chiar și țările pe care nu le iubim trăiesc pe planeta noastră”, a declarat pentru AFP Max Abrahams, un profesor de la Northeastern University. ”Ar trebui să cooperăm cu ele pentru a rezolva probleme comune. Nu este în interesul securității naționale americane ca virusul să se răspândească”, subliniază el.
Opt adversari dintre cei mai aprigi ai Washingtonului au reclamat o pauză, într-o scrisoarea adresată ONU, în vederea luptei împotriva pandemiei în mod ”total și eficient”.
Între semnatari se află Iranul - oaia neagră a administrației lui Donald Trump în Orientul Mijlociu, dar și inamicii săi latino-americani Venezuela și Cuba sau Coreea de Nord.
Între ei se află, de asemenea, principalii săi doi rivali strategici - China și Rusia, al cărei președinte Vladimir Putin a propus personal un ”moratoriu” asupra sancțiunilor economice.
ARMA FAVORITĂ
Apelul a fost făcut public de către secretaru general al ONU Antonio Guterres, care a cerut vineri ”suspendarea sancțiunilor ce pot submina capacitatea țărilor de a răspunde pandemiei”.
Cu toate acestea, în ultimele zile Washingtonul a adăugat pe lunga sa listă neagră cinci întreprinderi din Emiratele Arabe Unite (EAU) - o țară aliată -, pe care le acuză de ocolirea embargoului impus petrolului iranian sau mai multe interese economice iraniene în Irak.
Mai larg, diplomația administrației Trump continuă să recurgă la arma sa preferată - măsuri punitive.
Săptămâna aceasta, ea a anunțat inculparea de ”narco-terorism” a președintelui venezuelean Nicolas Maduro, pe care vrea să-l înlăture de la putere, și a tăiat din ajutorul acordat Afganistanului cu scopul de a-l obliga să intre în jocul procesului de pace menit să permită armatei americane să se retragă.
Însă Iranul atrage cel mai mult atenția.
Republica islamică este una dintre cele mai afectate țări din lume de covid-19 - cu peste 2.300 de morți și 32.000 de cazuri - un bilanț oficial pe care Statele Unite îl consideră ele însele puternic subestimat.
Ea este totdată cel mai afectat stat de sancțiuni americane, care au aruncat-o într-o gravă criză economică prin extrateritorialitatea lor devastatoare. Orice țară sau întreprindere care face schimburi cu Teheranul se expune imediat furiei Washingtonului, cun un efect disuasiv sigur.
DEROGĂRI UMANITARE INSUFICIENTE
De ce nu sunt puse între paranteze sancțiunile în fața unei asemenea provocări planetare?
”Pentru că reaua purtare a Iranului s-a agravat, chiar și în timpul pandemiei”, răspunde Behnam Ben Taleblu de la cercul de reflecție Foundation for Defense of Democracies, care îndeamnă Guvernul american să nu cedeze.
”Washingtonul știe ce se întâmplă atunci când cel mai rău susținător al terorismului primește cash”: ”la poporul iranian nu ajunge nimic”, declară el pentru AFP - un ecou al unor argumente trumpiste.
Șeful diplomației americane Mike Pompeo, un adept al liniei dure împotriva Iranului, dă asigurări că ajutorul umanitar și bunurile de primă necesitate nu sunt vizate de sancțiuni.
Însă această pledoarie nu convinge.
”Derogările umanitare s-au dovedir deja insuficiente în vremuri normale”, estimează Ali Vaez de la organizația de prevenire a conflictelor International Crisis Group.
În opinia sa, ”sancțiunile au slăbit capacitatea Iranului de a îndigui pandemia, iar acest lucru îi va costa vieți nu doar pe iranieni, ci și pe alții din regiune și din afara ei”.
”Această pandemie este extrateritorială, la fel ca sancțiunile americane”, constată el.
Max Abrahams consideră că strategia americană se explică prin obiectivul abia ascuns al anumitor membri influenți ai administrației Trump de a răsturna puterea iraniană.
”Administrația vede coronavirusul ca pe o oportunitate de exploatat pentru a consolida presiunile asupra regimului, eventual pentru a urzi o revoluție”, deplânge el, desemnându-l pe Mike Pompeo drept unul dintre principalii artizani ai acestei ”campanii a presiunii maxime”.
Ali Vaez împărtășește această analiză. Îndemnurile la o pauză în sancțiuni ”ajung la o ureche surdă, pentru că administrația are prea multă încredere în strategia sa a presiunii maxime pentru a o relaxa acum și a da o vestă de salvare unui regim iranian despre care crede că se află la capătul puterilor”, explică el.
Însă, avertizează el, ”indiferența americană față de suferința unei întregi națiuni” va ”alimenta argumentele (reprezentanților) duri ai regimului, potrivit cărora dușmănia Washingtonului nu vizează doar conducătorii”.
