Un număr de 17 cetățeni români se află la bordul unei nave de croazieră care este în carantină în portul japonez Yokohama, după ce la bordul acesteia s-au depistat mai multe cazuri de infectare cu coronavirus, a informat, joi, Ministerul Afacerilor Externe.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Potrivit sursei citate, Ambasada României la Tokyo a fost notificată în acest sens de Ministerul nipon al Afacerilor Externe. Dintre cei 17 români, doi sunt turiști, iar 15 membri ai echipajului navei, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Cum arată Capitala după prima ninsoare din 2020De asemenea, adaugă MAE, Consulatul General al României la Hong Kong a solicitat, în regim de urgență, autorităților locale, informații cu privire la prezența unor cetățeni români la bordul unei nave andocate în acest port. Până la acest moment, autoritățile locale nu au notificat cu privire la existența unor cetățeni români printre pasagerii navei, iar la nivelul oficiului consular nu au fost recepționate solicitări de asistență din partea vreunui cetățean român în legătură cu această situație.