Președintele Nicușor Dan se va întâlni cu președintele american Donald Trump, la Haga, în cadrul summit-ului NATO.
Discuții pentru o astfel de întrevedere sunt de mai multe săptămâni, fiind lansate imediat după alegerile din România.
Acum este așteptată o întâlnire între Nicușor Dan și Donald Trump la summit-ul NATO, care este în desfășurare în aceste zile la Haga.

Încă nu se cunosc detaliile despre modul în care va avea loc această întâlnire. Toate acestea se vor pregăti în orele următoare între cele două delegații, arată Digi 24.
Președintele României, Nicușor Dan, participă marți și miercuri la reuniunea șefilor de stat și de guvern în cadrul summitului NATO de la Haga, în Regatul Țărilor de Jos.