Universitatea de Vară și Tabăra Studențească „Bálványos”, care este mai cunoscută sub numele de Tusványos, va fi organizată în acest an în perioada 19-24 iulie, la Băile Tușnad, iar vorbitorul principal va fi premierul ungar, Viktor Orbán, a declarat pentru portalul ungar atv.hu președintele Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului de la Budapesta, Zsolt Németh, citat de Rador.
Zsolt Németh a menționat că premierul va susține, probabil, un discurs, pe 23 iulie. Zsolt Németh a amintit că tabăra a fost organizată ultima dată în 2019, iar în anii 2020 și 2021 nu a avut loc din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit publicației Nepszava.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
„Un eveniment precum Tusványos trebuie să continue”, a precizat Németh. Politicianul FIDESZ, care este și copreședintele Senatului Tusványos, a spus că motto-ul evenimentului din acest an va fi „Există ceea ce este etern”. „Acest motto reflectă faptul că există valori eterne în viața umană și politica trebuie să le urmeze. Pe de altă parte, sunt și instituții de lungă durată, iar Universitatea de Vară și Tabăra Studențească Tusványos pot fi considerate acum o instituție de schimbare”, a explicat oficialul ungar.
Portalul maghiar a amintit că în fiecare an, Viktor Orbán ține în mod tradițional un discurs la Băile Tușnad. Unul dintre discursurile sale care a generat un mare ecou, a fost cel rostit în 2014, când premierul a asumat existența unei „democrații iliberale” în Ungaria.