

Jacques Moretti, co-proprietar al barului Le Constellation din stațiunea elvețiană Crans-Montana, unde a izbucnit un incendiu mortal în noaptea de Revelion, a fost plasat în detenție preventivă.
Penny continuă extinderea rețelei sale la nivel național și inaugurează două noi magazine în Curtea de Argeș, județul Argeș, și în Fetești, județul Ialomița.
Trenul internațional Muntenia, care a plecat joi după amiază din Budapesta spre București Nord, nu a ajuns nici acum la destinație.
FIFA a anunțat că TikTok va fi „platforma preferată” pentru conținutul video pe rețelele sociale la Cupa Mondială.
Echipam.ro, specializată în echipamente de protecție a muncii, a ajuns, la final de 2025, la o cifră de afaceri de peste 9 milioane lei.
PSD condamnă decizia Ministerului de Externe de a mandata reprezentantul României din COREPER să voteze în favoarea Acordului comercial UE-Mercosur, în absența unor clauze clare care să garanteze că fermierii români vor fi protejați de importurile din America Latină
Agenția Națională de Administrare Fiscală din Bulgaria a anunțat că a dat amenzi de aproape 200.000 de leva pentru încălcarea Legii privind adoptarea euro, în special pentru prețuri umflate în mod nejustificat.
Dacia a obținut un succes remarcabil în etapa a șasea a Raliului Dakar, în care Nasser Al Attiyah și Sebastien Loeb au terminat cursa pe locurile 1 și 2. Cu acest rezultat, Dacia trece pe primul loc în clasamentul general al raliului.
Datele privind sosirile turistice indică menținerea unui trend descendent. În luna noiembrie 2025, sosirile totale au înregistrat o scădere de - 5,6% față de noiembrie 2024.
După cifrele raportate de Ford Otosan Craiova, care au relevat un declin al producției în decembrie de 10 procente, datele transmise de ACAROM referitor la situația întregii producții de autovehicule din România arată că la Dacia declinul a fost și mai mare.
În ultima săptămână s-au înregistrat opt noi decese din cauza gripei, până în prezent fiind comunicate în total 11 decese confirmate cu virus gripal, cele mai multe - nouă - fiind înregistrate la persoane de peste 65 de ani, arată Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
Începând cu 10 ianuarie 2026, liniile de STB 106 și 136 se vor comasa.
Rio Tinto poartă negocieri pentru preluarea traderului anglo-elvețian Glencore, cu operațiuni și în România, tranzacție care ar crea cea mai mare companie minieră din lume, cu o capitalizare de piață de peste 200 de miliarde de dolari.
CFR Infrastructură lansează o secțiune dedicată proiectului de modernizare a Gării de Nord din capitală.
Electrecord, prima casă de discuri românească, autodenumită "Coloana sonoră a României", aflată pe piață din 1932, a ieșit după 8 ani din insolvență, după ce controlul asupra sa a fost preluat de către o persoană fizică ce i-a plătit principalele datorii și a primit acțiuni în schimbul creanțelor achiziționate de la foștii creditori.
Compania Grup Servicii Petroliere, controlată de omul de afaceri constănțean Gabriel Comănescu, a intrat în insolvență la cererea proprie, încuviințată acum de instanța de judecată.
Zeekr, o marcă chinezească mai puțin cunoscută în Europa, lansează oficial un nou model pe piața locală, al doilea non-SUV din gama sa, cu prețuri sub cele ale rivalilor europeni.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2460 | +0.0074 | +0.14 % |
| 1 USD | 4.5981 | +0.0275 | +0.60 % |
| 1 GBP | 6.0799 | +0.0321 | +0.53 % |
| 1 CHF | 5.6772 | +0.0148 | +0.26 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro