Concordatul preventiv este procedura de evitare a insolvenței.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
″(...) societatea își continuă activitatea în mod efectiv și execută în prezent contracte importante în domeniul energetic și al infrastructurii, dispune de personal calificat, baze logistice, utilaje și capacități operaționale proprii, însă echilibrul dintre venituri și cheltuieli este precar, motiv pentru care devine imperios necesară deschiderea urgentă a procedurii de concordat preventiv, al cărei scop este tocmai acela de a oferi o perioadă de grație în care societatea să își poată reechilibra lichiditățile și să negocieze cu creditorii, fără presiunea unor executări silite.
În plus, accesarea cu întârziere a acestei proceduri ar putea crea prejudicii de imagine, cu atât mai mult cu cât este deja depusă o cerere de deschidere a procedurii de insolvență împotriva societății″, a arătat Electromontaj, la primul termen de judecată a solicitării sale, potrivit datelor din dosar, analizate de Profit.ro.
În domeniile energetic și termic, Energomontaj mai are clienți precum Complexul Energetic Oltenia, Hidroelectrica, Electrocentrale București, Termoenergetica București, Electrocentrale Craiova sau Colterm Timișoara, precum și municipiile București, Timișoara sau Oradea.
Energomontaj a lucrat la proiecte energetice și industriale de mari dimensiuni și în străinătate, respectiv în Franța, Germania, Portugalia, Belgia, Estonia sau Egipt.
Compania a terminat anul trecut cu profit net de 4,9 milioane lei, venituri de peste 301 milioane lei și un efectiv mediu de circa 670 de salariați, dar și cu datorii totale de aproape 325 milioane lei și creanțe de încasat de peste 80 milioane lei, potrivit termene.ro.
″O eventuală executare silită a Energomontaj SA ar conduce la blocarea activității, imposibilitatea achitării salariilor și a furnizorilor indispensabili, grave prejudicii de imagine care, coroborate, ar conduce la imposibilitatea continuării activității în parametri corespunzători, care să permită restructurarea activității societății.
(...) imediat după deschiderea procedurii de concordat preventiv, societatea dorește să acceseze Fondul de garantare pentru achitarea salariilor restante. De la momentul depunerii cererii, începe să curgă termenul de 45 de zile în care cererea ar trebui soluționată, dar, din pricina încărcăturii de astfel de solicitări la ANOFM București, abia spre finalizarea termenului de 45 de zile se analizează cererea, se demarează verificările și se solicită eventuale documente suplimentare, proces care mai poate dura încă o lună de zile, ceea ce ar duce momentul plății efective în conturile salariaților la mai bine de 2 luni de zile de la data depunerii cererii.
În toată această perioadă este foarte posibil ca unii dintre salariați să plece sau să refuze să se mai prezinte la muncă, ceea ce ar periclita și mai mult capacitatea societății de a-și îndeplini obligațiile contractuale, situație în care nu ar mai putea factura și încasa, dându-se altfel naștere unui efect de domino care ar pune în pericol șansele de redresare a societății″, a menționat compania, în instanță.
Potrivit Energomontaj, un alt risc major al nedemarării cât mai rapide a procedurii de concordat preventiv ar fi fost reprezentat de pierderea facilității fiscale de restructurare a obligațiilor bugetare restante, prevăzută de OG nr. 6/2019:
″În faliment, această facilitate s-ar pierde automat, iar întreaga sumă de aproximativ 60 milioane lei ar deveni exigibilă integral, ceea ce ar reduce drastic șansele creditorilor de a-și recupera creanțele. Prin planul de restructurare, societatea ar beneficia de o eșalonare pe 10 ani, cu plata a doar 23 milioane Iei (50% din obligațiile bugetare principale), iar diferența de circa 37 milioane lei urmează a fi anulată la finalul perioadei de restructurare, conform legii″.
Energomontaj a fost creată în 1962, pentru lucrări de profil la centralele de producție de energie electrică ce se construiau în România, fiind urmașa Întreprinderii Electro-Montaj, înființată în 1949. În 1991, compania a fost reorganizată ca societate pe acțiuni, fiind preluată de asociația salariaților.
Compania este specializată în montajul și repararea de echipamente la instalații industriale, centrale electrice termo, hidro, nucleare (partea electrică), eoliene și fotovoltaice, precum și la stații electrice de joasă, medie și înaltă tensiune. De asemenea, realizează lucrări de izolații și protecție anticorozivă, montaj de echipamente electrice/automatizări/sisteme de comandă (pentru stații de transfer și circuite de forță), lucrări de instalații electrice, automatizări, sisteme de telecomunicații (inclusiv retele cu fibre optice), computere cu aplicații industriale, precum și de instalații de climatizare și ventilații.
În portofoliul Energomontaj mai sunt incluse fabricarea de echipamente mecanice și furnituri (subansamble pentru cazane de abur/apă fierbinte, electrofiltre, filtre cu saci, silozuri, vase sub presiune, structuri metalice, instalații de desulfurare, schimbătoare de caldura, părți cazan, hale industriale), precum și realizarea de lucrări de montaj pentru fabrici de ciment, alimentări cu apă, rețele de gaze/termoficări și instalații de depoluare a gazelor industriale.
Începând cu anul 2020, Energomontaj și-a scos la vânzare mai multe active, printre care fabrica pe care o deținea în estul Capitalei, după cum a relatat Profit.ro.

















