Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 297 localități din 16 județe, cu un număr de 1.127 de focare, a anunțat, vineri, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Situanța Alimentelor (ANSVSA). În alte trei județe există doar cazuri la mistreți. În total, au fost eliminați peste 360.000 de porci afectați de boală și există 743 de cazuri la mistreți.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Potrivit ANSVSA, au fost stinse 20 de focare în județul Satu Mare, un focar în județul Dâmbovița, trei focare în județul Buzău, trei focare în județul Maramureș și 25 de focare în județul Brăila (dintre care unul într-o exploatație comercială), scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Euro a atins un nou nivel record pe piața interbancară, peste 4,7 lei. Băncile comerciale vând euro și cu peste 4,77 lei”Pentru prima data de la apariția virusului PPA în România (31.07.2017) se observă o scădere a numărului de focare și, implicit, al numărului de localități afectate. Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 297 localități din 16 județe, cu un număr de 1.127 de focare”, a transmis, vineri, ANSVSA.
Până vineri au fost despăgubiți 8.535 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 251.120.910 de lei.
Prezența virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în județul Satu-Mare.