Irisul negru, alături de alte varietăți cultivate la Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice (BRGVLFPA), face obiectul unor analize ale cercetătorilor, ca urmare a faptului că bulbii florilor conțin o cantitate mare de zahăr, apropiată din punct de vedere al concentrației cu cea din plantele clasice, cum ar fi stevia, sfecla sau trestia de zahăr.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Potrivit cercetătorilor, în România irișii nu au făcut obiectul unor studii amănunțite, cu toate că planta are un potențial ridicat în domeniul alimentar. Alături de iris, mai există și alte plante din care se pot obține produse ce pot înlocui cu succes zahărul clasic, cu beneficii și în domeniul medical, scrie Agerpres.
„Irisul de zahăr sau irisul dulce denumit popular este un iris din care se extrage o substanță dulce, care poate înlocui zahărul. Din păcate, el a fost foarte puțin studiat în România, în anii ’80 s-a încercat o alternativă la zahăr și atunci au fost luate în studiu mai multe plante, printre care și irisul dulce. După cum știți, zahărul se extrage din plante, fie că vorbim de sfecla de zahăr, trestia de zahăr, dar cred că mai sunt și alte plante care le pot înlocui pe cele consacrate. Vorbim despre topinambur, unde avem patru soiuri omologate și urmează cel de-al cincilea, la care se adaugă și alte plante, cum ar fi irisul dulce, lemnul dulce sau stevia aclimatizată aici la Banca de Resurse”, a declarat directorul BRGVLFPA, Costel Vânătoru.
Zahărul din iris este extras din rădăcinile plantei, iar concentrația poate varia de la un soi la altul. Cu sprijinul mai multor universități din țară, Banca de Resurse Genetice Vegetale își propune să stabilească pentru fiecare varietate în parte concentrația de substanțe din care se poate produce zahărul.
„Irisul dulce este apreciat pentru concentrația sa dulce la nivelul tuberculilor, rădăcinilor tuberizate. Acum încercăm să le punem la punct, avem mai multe varietăți de iris, vedem care dintre acestea are cea mai mare concentrație și în același timp să vedem potențialul de producție, pentru că irisul este o plantă perenă și trebuie să aflăm cum putem introduce în cultură această plantă, pentru această direcție de utilizare. Din punct de vedere al concentrației de zahăr, irisul este aproape de plantele clasice, fie că vorbim de sfeclă sau trestie de zahăr și sperăm ca într-un proiect la care lucrăm cu colegii noștri de la Universitatea Dunărea de Jos și cei de la Universitatea București să cunoaștem mai bine compoziția biochimică a acestei plante”, a precizat directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale.
Una dintre speciile rare, dar productive de la care cercetătorii se așteaptă să obțină rezultate de excepție este irisul negru. În viitorul nu foarte îndepărtat, conducerea instituției speră ca specialiștii să poată să analizeze florile și din perspectiva mirosurilor, cu ajutorul unui gaz cromatograf.
„Irisul are o paletă largă de exprimare atât sub aspectul înălțimii, cât și a florii. Avem o paletă largă de culori, de la nuanțe deschise de albastru, violet până la irisul negru, care este o varietate rară, dar care este foarte productivă, foarte viguroasă și suntem curioși să vedem analizele de laborator ce indică la acești tuberculi. Planta este atractivă. Sigur, este o plantă decorativă, dar puțini știu că poate fi folosită în industria alimentară. Pe de altă parte, ne speriem când vine vorba despre organisme modificate genetic, însă industria parfumurilor a investit cel mai mult în modificarea genetică a plantelor, pentru că doreau să obțină flori care să își păstreze parfumul pentru mult timp. Sperăm ca în viitor să analizăm și aceste aspecte, pentru că sperăm să intrăm în posesia unui gaz cromatograf, un aparat care poate analiza gazul emanat de o floare”, a subliniat cercetătorul.
