Importurile de grâu ale Egiptului și-au revenit în 2023 pe fondul scăderii prețurilor globale

Importurile de grâu ale Egiptului și-au revenit în 2023 pe fondul scăderii prețurilor globale
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 ian 2024

Cantitățile de grâu importate de Egipt au crescut cu peste un milion de tone în 2023, arată datele consultate de Reuters, iar traderii susțin că explicația o constituie scăderea prețurilor globale, de la maximele istorice atinse imediat după ce Rusia a invadat Ucraina.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Egiptul este unul dintre cei mai mari cumpărători mondiali de grâu, un produs de bază necesar pentru a menține programul de subvenționare a pâinii, de care depind peste două treimi dintre cei 105 de milioane de egipteni, scrie Agerpres.

VIDEO Eforie - Veți avea o plajă nouă. Lucrările de înnisipare, încheiate CITEȘTE ȘI VIDEO Eforie - Veți avea o plajă nouă. Lucrările de înnisipare, încheiate

Datele Reuters arată că, în 2023, Egiptul a importat aproximativ 10,88 milioane de tone de grâu, în creștere cu 14,7% față de cele 9,48 milioane de tone importate în 2922. Motivul principal este acela că livrările de grâu către Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achizițiile strategice de grâu în numele statului egiptean, au crescut cu 26%, până la 5,6 milioane de tone. Importurile derulate de sectorul privat din Egipt au crescut cu 1,3%, până la 5,12 milioane de tone.

"În 2022, importurile au fost extraordinar de mici din cauza prețurilor mari și turbulențelor de pe piețele valutare, după războiul din Ucraina, când importatorii nu au fost în măsură să cumpere atât de mult grâu", a spus Hesham Soliman, președintele firmei de trading Mediterranean Star. Potrivit acestuia, creșterea populației și a cererii ar fi putut duce la o creșterea mai mare a importurilor de grâu, dacă nu ar fi fost lipsa cronică de valută a Egiptului.

În 2022, importurile totale de grâu ale Egiptului au scăzut cu 18,7%, până la aproape 9,5 milioane de tone, cel mai redus nivel de după 2013, în contextul în care războiul din Ucraina a perturbat achizițiile de grâu ale GASC, a produs o explozie a prețurilor globale și a exacerbat o criză a cursului de schimb în Egipt care i-a dus pe importatorii privați în situația în care nu puteau plăti pentru grâul blocat în port.

Majoritatea importurilor de grâu ale Egiptului au venit în 2023 din Rusia, în cazul cărora livrările au crescut cu 39,5% în ritm anual până la 7,56 milioane de tone, echivalentul a 69,5% din importurile totale de grâu ale Egiptului.

Importurile de grâu din Ucraina au crescut până la 1,28 milioane de tone în 2023, după ce în 2022 au scăzut până la 845.587 de tone, iar livrările de anul trecut au reprezentat 11,8% din importurile totale de grâu ale Egiptului.

VIDEO Apare programul \'\'Rabla pentru sobe\'\' CITEȘTE ȘI VIDEO Apare programul ''Rabla pentru sobe''

Hesham Soliman a precizat că importurile de grâu ale Egiptului au crescut și pentru că GASC a cumpărat mai mult grâu pe care să îl revândă ulterior către sectorul privat prin intemediul unei noi burse. Tranzacțiile la Egyptian Mercantile Exchange(EMX) au început în luna noiembrie 2022, ca răspuns la diferențele mari de prețuri în sectorul privat după o explozie a prețului pâinii nesubvenționate.

De la lansarea EMX, Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt a vândut o cantitate de 1,2 milioane de tone de grâu, dintre care aproximativ 1,1 milioane de tone în 2023, a precizat marți președintele EMX, Ibrahim Ashmawi. Acesta a adăugat că nu se așteaptă ca GASC să își majoreze achizițiile în mod special pentru bursa EMX dar ar putea face acest lucru dacă va fi nevoie.

viewscnt
Afla mai multe despre
grâu
egipt
cereale