Începe prohibiția generală a pescuitului în România

Începe prohibiția generală a pescuitului în România
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 apr 2022

Prohibiția generală a pescuitului începe sâmbătă și va dura 60 de zile în apele interioare din România, în timp ce prohibiția pescuitului în apele de frontieră va debuta pe data de 24 aprilie și va dura 45 de zile, potrivit ordinului comun al miniștrilor Agriculturii și Mediului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Până pe data de 7 iunie, este interzis pescuitul în Prut, în zonele inundate temporar sau permanent de acesta, în lacul de acumulare Stânca-Costești, în meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, în complexul Razim-Sinoe, ultimele două zone fiind din Rezervația Biosferei Delta Dunării, precum și în lacurile litorale, scrie Agerpres.

Fabrica de zahăr Luduș, în pericol de desființare. Sindicatele acuză patronii francezi că nu vor să vândă, aceștia susțin că nu au cui CITEȘTE ȘI Fabrica de zahăr Luduș, în pericol de desființare. Sindicatele acuză patronii francezi că nu vor să vândă, aceștia susțin că nu au cui

Pe brațul Chilia al Dunării până în golful Musura și pe Dunăre, în zona care constituie frontieră de stat cu Bulgaria, prohibiția pescuitului va fi în perioada 24 aprilie - 7 iunie, inclusiv, conform actului normativ amintit.

În Delta Dunării, pescarii comerciali vor putea captura doar scrumbie, specie a cărei prohibiție se desfășoară etapizat pe Dunăre, însă aceștia se plâng din cauza capturilor mici.

"Delta este colmatată și nu se iau măsuri. Sunt foarte multe motoare, poluarea este mare, canalele de acces în Deltă sunt blocate, iar peștele nu mai are loc de reproducere. De asta sunt capturile atât de slabe. (...) Prohibițiile acum se dau din birou. Înainte, veneau tehnicienii piscicoli și luau temperatura apei, spuneau că apa a ajuns la 8-9 grade Celsius și începea prohibiția. În martie, am avut minus 15 grade și se dă prohibiție. La ce? Că nici broasca nu a ieșit din fundul apei. Cum supraviețuim cu plasele goale?", a afirmat Marian C., din Mahmudia.

Președintele Federației Organizațiilor de Pescari din Delta Dunării, Lucian Sanda, a amintit pentru AGERPRES că în orice stat european pescarii afectați de măsurile de protejare a resursei naturale sau de condiții meteorologice neprielnice, ca de exemplu îngheț, primesc subvenții, însă acest lucru este imposibil în România, din cauza lipsei legislației, printre altele.

"Nu există legislație. Ar trebui ca Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) să se preocupe mai mult, pentru că ea dirijează activitatea de management a pescuitului din România și este raportorul către Uniunea Europeană. ANPA ar trebui să ajute pescarii. Este adevărat că e o încurcătură, fiindcă peștele din Deltă ține de Rezervația Biosferei Delta Dunării (instituție în subordinea Ministerului Mediului - n.r.) și nu de ANPA (instituție din subordinea Ministerului Agriculturii - n.r.)", a precizat Lucian Sanda.

Prohibiția generală a pescuitului se instituie în fiecare an, prin ordin comun al celor două ministere, pentru a proteja resursa piscicolă în perioada de reproducere și cea imediat următoare. 

viewscnt
Afla mai multe despre
prohibitie
pescuit