Pandemia nu a scăzut consumul de carne de porc de Crăciun. Producător: Chiar dacă rudele nu se mai întâlnesc, cei de la țară le-au trimis porcul la pachet, la oraș

Pandemia nu a scăzut consumul de carne de porc de Crăciun. Producător: Chiar dacă rudele nu se mai întâlnesc, cei de la țară le-au trimis porcul la pachet, la oraș
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 26 dec 2020

Pandemia nu a scăzut consumul de carne de porc din România, deoarece, chiar dacă, în multe cazuri, familiile și prietenii nu se mai reunesc în această perioadă, cei de la țară tot au tăiat porcul și l-au trimis rudelor de la oraș, spune pentru Profit.ro Ioan Ladoși, președintele Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (ACPR).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Românii nu au avut de gând să renunțe la porc pe mesele de Crăciun, iar cea mai clară dovadă că nu a scăzut consumul este că porcii vânduți de țărani s-au scumpit cu 40-50% în această iarnă, de la 10 lei/kg în viu anul trecut, după cum reiese din datele ACPR.

"Chiar dacă unele familii nu se vor mai reuni, ca anul trecut, în jurul mesei de Crăciun, cei de la țară tot taie porcul și-l trimit celor de la oraș", spune Ladoși.

În opinia lui, majorările de prețuri se explică nu doar prin cererea crescută, cât și prin faptul că anul acesta a fost secetă, cerealele s-au scumpit, iar producătorii încearcă să-și acopere investițiile.

Romsilva scoate la vânzare peste 40.000 Pomi de Crăciun. La ce prețuri sunt vânduți CITEȘTE ȘI Romsilva scoate la vânzare peste 40.000 Pomi de Crăciun. La ce prețuri sunt vânduți

Dacă porcii crescuți la țară s-au scumpit, cei din ferme însă s-au ieftinit, producătorii vânzându-i cu 5,2 lei pe kilogram. "Cum pot țăranii să crească prețul și fermele nu? Micul fermier negociază direct cu cumpărătorul, iar, la noi, între fermă și cumpărătorul final sunt cele mai multe verigi - abator, procesator și magazine. În magazin, porcul din ferme ajunge să fie vândut cu 12 lei/kg în carcasă", mai spune oficialul ACPR.

El explică cererea mai mare pentru porcii de țară prin gustul mai bun al acestora. În fermele comerciale, porcii sunt tăiați când au maximum 110 kilograme, fiind crescute rase cu un conținut foarte mare de carne macră și foarte puțină grăsime. La carnea de porc, grăsimea dă gustul. Țăranul vinde la 150-160-180 kg, când porcul deja acumulează grăsimea, explică Ladoși.

"Cea mai sănătoasă e însă carnea mai slabă. Plus că fermele comerciale sunt 100% și în permanență sub controlul autoriăților sanitar-veterinare, nu iese niciun porc din fermă fără să aibă acte de sănătate. Cine vă dă dumneavoastră la țară acte de sănătate pentru porc?", adaugă Ladoși.

viewscnt
Afla mai multe despre
porci
craciun
vanzari