Suma reprezintă necesarul de finanțare estimat de Romgaz pentru îndeplinirea obligației de a construi și operaționaliza, până în 2030, o capacitate de stocare CO2 de 4,12 milioane tone pe an, prevăzută de Regulamentul UE Net-Zero Industry Act (NZIA).
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Atât Romgaz, cât și ceilalți doi ″grei″ ai industriei românești de extracție a hidrocarburilor, OMV Petrom și Black Sea Oil&Gas, au dat în judecată Comisia Europeană la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), cerând anularea NZIA, după cum a relatat Profit.ro.
″Considerăm că actul delegat (anexă la NZIA, prin care s-au impus obiective cantitative pentru fiecare companie – n.r.) nu a fost elaborat corect. Nu s-a făcut evaluarea impactului asupra producătorilor de țiței și gaze, iar acesta este foarte mare, în special asupra producătorilor români″, a declarat directoarea de Strategie, Relații Internaționale și Fonduri Europene a Romgaz, Gabriela Mareș.
Potrivit acesteia, până la deznodământul procesului, Romgaz respectă prevederile NZIA și face studii de evaluare a potențialului tehnic și economic pentru o eventuală investiție în stocare de carbon.
″Obligația prevăzută de NZIA înseamnă că Romgaz trebuie să creeze capacitate de stocare de 4,12 milioane tone CO2 pe an. Investiția asociată cu această obligație este de circa 600 milioane euro. Înainte de a investi într-un astfel de proiect, trebuie să ne facem propria analiză. Primul lucru pe care îl facem acum și pe care îl evaluăm este fezabilitatea tehnică, dacă putem utiliza zăcămintele de gaze epuizate pentru stocarea CO2. Aici ne aflăm acum, pentru că nu știm rezultatul procesului de la CJUE.
Analizele continuă, desigur. Iar în momentul în care se va dovedi că un astfel de proiect este fezabil din punct de vedere economic și comercial, desigur, vom investi. Dar dacă nu, indiferent dacă vom câștiga sau nu la Curtea Europeană de Justiție, nu vom investi. Vom investi doar dacă se confirmă fezabilitatea tehnică, economică și comercială″, a spus Mareș.
NZIA impune întregii industrii europene de profil obligația legală de a investi în proiecte de instalații de captare și stocare a dioxidului de carbon (CO2) cu capacitate însumată de minimum 50 de milioane de tone, care să fie puse în funcțiune până în 2030, printr-o contribuție calculată în funcție de cota de piață a fiecărei companii în extracția de hidrocarburi a Uniunii a fiecărei companii din perioada 2020-2023.
României îi revine o cotă de 10,25 milioane tone/an, adică peste 20% din totalul impus la nivel european, din care 5,88 milioane tone/an în sarcina OMV Petrom, 4,12 milioane tone/an în sarcina Romgaz și 250.000 tone/an în sarcina BSOG.
În acțiunea sa de la CJUE, Romgaz a argumentat că Regulamentul NZIA induce o disproporționalitate semnificativă și o practică anticoncurențială pe piața de petrol și gaze naturale, în defavoarea producătorilor UE, și că obligația impusă de acesta presupune investiții semnificative fără ca acestea să fie condiționate de existența condițiilor de fezabilitate economică sau de garanții exigibile.
″Este de evidențiat faptul că puținele proiecte de stocare CO2 implementate sau în fază de dezvoltare sunt în zăcăminte offshore, eliminând riscul contaminării solului sau apelor în zone locuite în situația unor potențiale migrări. Există state europene care din acest motiv au interzis prin lege stocarea CO2 în zăcăminte onshore″, a declarat atunci directorul general adjunct al Romgaz, Aristotel Jude.
