Profitul net al Monsanto, cel mai mare producător de semințe din lume, a scăzut cu 25% în decembrie-februarie

Profitul net al Monsanto, cel mai mare producător de semințe din lume, a scăzut cu 25% în decembrie-februarie
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 6 apr 2016

Profitul net al Monsanto, cel mai mare producător de semințe din lume, a scăzut cu 25% în perioada decembrie-februarie (al doilea trimestru al anului fiscal), față de perioada similară a anului precedent, la 1,06 miliarde de dolari, potrivit datelor anunțate miercuri de compania americană.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Veniturile din vânzări ale companiei s-au redus cu 12,9% în perioada analizată, la 4,5 miliarde de dolari. Declinul veniturilor are loc pe fondul scăderii prețurilor pentru porumb și soia și al aprecierii dolarului, care afectează veniturile din afara Statelor Unite.

În primul trimestru al anului fiscal (septembrie - noiembrie 2015), compania a înregistrat pierderi de 253 de milioane de dolari, față de un profit de 243 de milioane de dolari în perioada similară din 2014. Veniturile au scăzut cu 23%, la 2,22 miliarde de dolari, în timp ce analiștii se așteptau la 2,39 miliarde de dolari.

Ghid ilustrativ Panama Papers: Firmele offshore, traseul banilor și motivele, pe înțelesul tuturor CITEȘTE ȘI Ghid ilustrativ Panama Papers: Firmele offshore, traseul banilor și motivele, pe înțelesul tuturor

La nivelul primul semestru fiscal (perioada septembrie-februarie), profitul net al companiei a coborât cu 51%, la 810 milioane de dolari.

Producătorul american a anunțat, la începutul acestui an, că urmează să renunțe la 3.600 de angajați, în contextul scăderii veniturilor, urmând să înregistreze costuri legate de restructurare de până la 1,2 miliarde de dolari, în creștere față de estimarea anterioară de 850 - 900 milioane de dolari. Reducerile de personal fac parte din planul companiei de a realiza, până în 2018, economii de 500 de milioane de dolari.

Potrivit reprezentanților companiei, România nu va fi afectată de reducerile de personal.

Monsanto operează în România o unitate de procesare a semințelor convenționale de porumb la Sinești (Ialomița), care este, potrivit producătorului, ”cea mai modernă stație de procesare din Europa a companiei”.

viewscnt
Afla mai multe despre
monsanto
porumb
soia
seminte
agricultura
profit