România este printre țările membre UE cu cele mai mari vânzări de pesticide

România este printre țările membre UE cu cele mai mari vânzări de pesticide
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 iun 2020

România s-a situat în anul 2018 pe locul al șaselea în topul statelor membre UE cu cele mai mari vânzări de pesticide, după primii patru producători agricoli din Uniune (Franța, Spania, Italia, Germania) și Polonia, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În perioada 2011-2018, vânzările de pesticide în UE au rămas stabile la 360 milioane de kilograme pe an, scrie Agerpres.

Doar 0,8% din forța de muncă ocupată în România a lucrat de acasă în 2019, de 6 ori sub media UE CITEȘTE ȘI Doar 0,8% din forța de muncă ocupată în România a lucrat de acasă în 2019, de 6 ori sub media UE

Împreună, Franța, Spania, Italia și Germania sunt responsabile pentru două treimi din vânzările anuale de pesticide în UE, în frunte fiind Franța cu peste 80 milioane de milioane de kilograme în 2018. Comparativ, în România în anul 2018 vânzările de pesticide s-au situat la aproximativ 11 milioane de kilograme pe an.

Când vine vorba de categorii de pesticide vândute, în 2018 cele mai mari volume de vânzări au fost înregistrate la Fungicide și bactericide (45%), urmate de Ierbicide (32%), Insecticide și acaricide (11%).

În 2018 comparativ cu 2011, datele Eurostat arată că cele mai mari creșteri ale vânzărilor de pesticide a fost înregistrate în Cipru (94%), Austria (53%), Franța (39%) și Slovacia (38%). Pe de altă parte, cele mai mari scăderi ale vânzărilor de pesticide au fost înregistrate în Portugalia (minus 43%), Irlanda ( minus 28%) și Cehia (minus 27%). Alte state care au înregistrat scăderi ale vânzărilor de pesticide sunt Italia, Olanda, Belgia și România.

viewscnt
Afla mai multe despre
pesticide
eurostat