Trei focare noi de pestă porcină africană

Trei focare noi de pestă porcină africană
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 iul 2019

Trei focare noi de pestă porcină au fost confirmate în județul Galați, în exploatații de la marginea localităților Independența, Șerbeștii Vechi (Șendreni) și Frumușița. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit și a decis sacrificarea a 57 de porci din gospodăriile afectate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

”Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit aseară pentru a aproba Planurile de măsuri la suspiciunea de pestă porcină africană ca urmare a focarelor identificate în exploatații de la marginea localităților Independența, Șerbeștii Vechi (Șendreni) și Frumușița. S-a decis, astfel, uciderea suinelor din aceste exploatații (Independența – 47, din care 14 tineret; Șerbeștii Vechi – 3; Frumușița – 7) și plasarea gospodăriilor sub supraveghere oficială”, au transmis, miercuri, reprezentanții Prefecturii Galați, scrie News.ro.

Daniel Dăianu, numit președintele Consiliului Fiscal CITEȘTE ȘI Daniel Dăianu, numit președintele Consiliului Fiscal

Autoritățile au decis interzicerea mișcării porcinelor în interiorul sau exteriorul exploatațiilor, interzicerea pătrunderii persoanelor străine în exploatații, interzicerea ieșirii din exploatații a cărnii, a furajelor, ustensilelor și altor obiecte sau materiale, astfel încât să se minimizeze riscul propagării peste porcine africane.

De asemenea, pentru limitarea răspândirii bolii, se interzice organizarea de târguri de păsări și animale.

”Toți porcii din aceste localități vor fi ținuți închiși în curți, fără acces la pășunat sau bălți, pentru a împiedica contactul porcilor sălbatici cu cei domestici. Cazurile de îmbolnăvire sau moarte vor fi anunțate imediat medicului veterinar, iar în situația în care se descoperă cadavre de porci în locuri publice cetățenii trebuie să anunțe medicul veterinar fără întârziere”, a mai transmis Prefectura Galați.

Pesta porcină africană nu se transmite la om, dar poate avea un impact social și economic major.

Ultimul bilanț prezentat de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în 10 iulie, arăta că Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 77 de localități din 18 județe, cu un număr de 192 de focare (dintre care 2 în exploatații comerciale și unul într-o exploatație de tip A). În alte 6 județe există doar cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 369.505 de porci afectați de boală și există 1.552 de cazuri la mistreți

viewscnt
Afla mai multe despre
pesta porcina
galati