Uleiul de măsline se scumpește la un nivel record

Uleiul de măsline se scumpește la un nivel record
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 apr 2023

Lipsa precipitațiilor în Spania a dus la o creștere record a prețului uleiului de măsline, analiștii avertizând că o eventuală secetă în această vară va duce la randamente mai scăzute ale culturilor din acest an, informează publicația britanică Financial Times (FT).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Din iunie 2022, prețul uleiului de măsline a urcat cu aproape 60%, ajungând la aproximativ 5,4 euro per kilogram, în contextul secetei severe din Europa, care anul trecut a afectat culturile de măsline de pe continent, scrie Agerpres.

Comisia Europeană actualizează standardele de comercializare pentru produsele agroalimentare CITEȘTE ȘI Comisia Europeană actualizează standardele de comercializare pentru produsele agroalimentare

Spania, cel mai important producător mondial de ulei de măsline, a fost în mod special afectată. În mod obișnuit, fermierii țării produc jumătate din uleiul de măsline de pe plan global, dar în ultimele 12 luni livrările anuale s-au înjumătățit, la aproximativ 780.000 tone.

"Nu am văzut niciodată aceste prețuri în ultimii 20 de ani. 2022 a fost un dezastru pentru Spania, iar recolta din Italia a fost, de asemenea, slabă, alături de a altor țări de la Mediterana", susține Vito Martinelli, analist la Rabobank.

Conform firmei italiene de analiză a datelor Centro Studi Divulga, 2022 a fost cel mai secetos pentru Italia, începând de la 1800.

Seceta prelungită din Spania va afecta și producția din acest an. Martie 2023 a fost în statul iberic a doua cea mai caldă lună martie din acest secol și a doua cea mai secetoasă, arată datele Agenției de meteorologie din Spania.

Și aprilie 2023 ar urma să fie extrem de secetoasă, nu a plouat deloc în mai mult de jumătate din țară în primele 17 zile din această lună.

Vremea neobișnuit de uscată din această vară ar putea menține prețurile la un nivel ridicat. "Ploile sporadice din Andaluzia și în general în Spania nu vor fi suficiente", susține Kyle Holland, analist la Mintec.

Măslinele sunt recoltate în zona Mediteranei în perioada octombrie-februarie, astfel încât, "dacă nu va ploua curând, vom avea din nou o recoltă slabă, iar calitatea livrărilor de ulei de măsline se diminuează de asemenea", a explicat Holland.

Conform estimărilor Comisiei Europene, seceta din Spania va înjumătăți probabil producția de ulei de măsline a țării anul acesta, comparativ cu 2022.

În mod obișnuit, Spania furnizează aproximativ 40% din producția mondială. Totuși, valurile de caniculă atunci când înfloresc măslinii și seceta severă de vara trecută au afectat recoltele. Dar seceta afectează și Italia și Portugalia, al doilea și, respectiv, al patrulea producător de ulei de măsline.

Concediul în Grecia - luna septembrie este tot mai preferată în locul lunii august CITEȘTE ȘI Concediul în Grecia - luna septembrie este tot mai preferată în locul lunii august

Doar Grecia, al treilea mare producător din UE, care nu este afectată de condițiile meteo, se așteaptă la o îmbunătățire a producției, dar nu suficientă pentru a compensa declinul din Spania.

Asociația Exportatorilor Spanioli - Asoliva - estimează că anul acesta cantitatea de ulei de măsline disponibilă pe plan global va fi cu cel puțin 10% mai scăzută decât nivelul de 3,1 milioane de tone din sezonul încheiat în 2021.

"Cu fiecare zi în care nu plouă prognozele sunt și mai pesimiste", avertizează Dcoop, cea mai mare cooperativă a producătorilor de ulei de măsline din Spania.

Majorarea prețurilor a dus la scăderea vânzărilor de ulei de măsline în Spania cu 8% în perioada februarie 2022 - februarie 2023, arată datele companiei de consultanță Nielsen. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ulei de masline
pret