Arhitecții-dezvoltatori de la Redesign lansează un proiect rezidențial cu 82 de apartamente, investiție de 15 milioane de euro

Arhitecții-dezvoltatori de la Redesign lansează un proiect rezidențial cu 82 de apartamente, investiție de 15 milioane de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 mar 2018

Echipa arhitecților dezvoltatori de la Redesign anunță lansarea proiectului rezidențial Stejăriș, un ansamblu cu 82 de apartamente, duplexuri și penthouse-uri ce va fi amplasat în zona veche a Brașovului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Investiția totală în proiect este estimată la 15 milioane de euro, iar primele unităti vor fi livrate în ultimul trimestru din 2019, urmând ca întregul complex să fie finalizat în 2020.

Ansamblul va fi compus din 8 clădiri cu regim mic de înălțime, compuse din locuințe cu 2, 3 si 4 camere, duplexuri cu grădini private și penthouse-uri pe unul sau două niveluri. Suprafețele utile ale apartamentelor încep de la 53 metri pătrați și ajung până la 263 metri pătrați.

Dezvoltatorul israelian Hagag Development Europe a cumpărat două clădiri din centrul Capitalei, inclusiv fostul sediu Petrom CITEȘTE ȘI Dezvoltatorul israelian Hagag Development Europe a cumpărat două clădiri din centrul Capitalei, inclusiv fostul sediu Petrom

Redesign Real Estate și-a început activitatea în 2005 ca birou de arhitectură, furnizând până în anul 2013 exclusiv servicii de proiectare rezidentială și comercială, cu proiecte diverse în Romania, Europa de Vest și Asia. În 2013 a lansat primul proiect rezidențial propriu, în Brașov – După Iniște 60. 

Aproximativ 2.200 de locuințe se află în acest moment în diferite etape de dezvoltare în Brașov și împrejurimi și ar urma să fie livrate pe piață în acest an.

Prețurile medii de vânzare au înregistrat anul trecut o creștere de aproximativ 5%, până la 980 de euro pe metrul pătrat, iar pentru acest an este estimată o creștere a prețurile de vânzare de aproximativ șapte procente, Brașovul urmând să depășească astfel în premieră pragul de 1.000 de euro pe metrul pătrat.

viewscnt
Afla mai multe despre
stejaris
redesign
apartamente brasov