Airbus și Siemens vor lucra împreună la dezvoltarea unei tehnologii electrice pentru avioane

Airbus și Siemens vor lucra împreună la dezvoltarea unei tehnologii electrice pentru avioane
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 7 apr 2016

Airbus și grupul german Siemens vor lucra împreună la dezvoltarea unei tehnologii electrice pentru industria aeronautică, au anunțat joi cele două companii, care estimează că primul avion de pasageri cu propulsie hibridă ar putea fi lansat până în anul 2030, scrie MarketWatch.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Aproximativ 200 de ingineri de la cele două companii vor încerca să demonstreze, până în 2020, posibilitatea folosirii propulsiei electrice sau hibride pentru avioane.

"Credem că avioanele de pasageri cu o capacitate de sub 100 de locuri ar putea fi propulsate de sisteme hibride până în anul 2030", a spus directorul general al Airbus, Tom Enders.

Constructorul de avioane a accelerat în ultimii ani investițiile în dezvoltarea tehnologiilor electrice pentru aeronave, o reușită în acest domeniu urmând să ducă la scăderea semnificativă a costurilor cu combustibilii, precum și la reducerea emisiilor de dioxid de carbon și a poluării fonice.

Veniturile Airbus au crescut cu 6% în 2015, la 64,45 miliarde de euro CITEȘTE ȘI Veniturile Airbus au crescut cu 6% în 2015, la 64,45 miliarde de euro

Cu sediul în Toulouse, Franța, Airbus este unul dintre cei mai mari producători de aeronave comerciale din lume. Compania a vândut până în prezent peste 16.300 de aeronave. Airbus are facilități de proiectare și de producție în Franța, Germania, Marea Britanie și Spania, precum și filialele în SUA, China, Japonia, India și în Orientul Mijlociu.

În România, grupul a demarat, în noiembrie anul trecut, construcția unei fabrici de elicoptere Super Puma MK1 la Ghimbav, investiție estimată la circa 40 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
airbus
siemens
propulsie electrica
tehnologie hibrida
colaborare