Angajații Nissan au fost avertizați să nu intre în contact cu directorul Greg Kelly, eliberat din arest

Angajații Nissan au fost avertizați să nu intre în contact cu directorul Greg Kelly, eliberat din arest
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 28 dec 2018

Șefii Nissan au luat măsuri imediat după eliberarea directorului Greg Kelly din arestul preventiv. Toți angajații companiei japoneze au primit un e-mail prin care li se cere să nu ia legătura cu Kelly și nici cu Ghosn, în cazul în care și acesta va fi eliberat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Angajații Nissan care au activități legate de cele ale lui Ghosn și Kelly, cei care au fost implicați în investigațiile privind faptele celor doi, precum și alți angajați au primit un mesaj pe email prin care li se cere să nu răspundă la telefon, la email sau la eventuale scrisori dacă există o astfel de intenție din partea lui Greg Kelly sau Carlos Ghosn, potrivit cotidianului Asahi Shimbun care citează surse din interiorul companiei. Mesajul vine după eliberarea directorului Kelly din arestul preventiv, în ciuda insistenței cu care procurorii japonezi au încercat să-l țină în spatele gratiilor. Eforturile anchetatorilor au dat roade pentru moment doar în cazul lui Ghosn, însă și acesta ar putea primi o decizie favorabilă pe 1 ianuarie 2019.

Mesajul trimis de șefii Nissan angajaților vizează atât angajații, cât și avocații acesora, dacă este cazul. Motivul ar fi cel legat de eventuala intenție a celor doi de a distruge probe din dosarul în care sunt cercetați pentru declarații false privind veniturile lui Ghosn. Angajații sunt îndemnați să raporteze departamentului juridic orice încercare de comunicare inițiată de Greg Kelly sau Carlos Ghosn.

O primă victorie a echipei Ghosn - Kelly în războiul cu procurorii japonezi: Fostul director al Nissan - eliberat pe cauțiune. Președintele Renault nu are însă același tratament CITEȘTE ȘI O primă victorie a echipei Ghosn - Kelly în războiul cu procurorii japonezi: Fostul director al Nissan - eliberat pe cauțiune. Președintele Renault nu are însă același tratament

Între timp, chiar în ziua de Crăciun, Nissan a făcut modificări în statutul companiei, comunicate oficial autorităților de reglementare bursieră, fiind introdusă o prevedere prin care se precizează că Nissan Motors își rezervă dreptul de a vinde acțiunile deținute în sistem de cross-shareholding, atunci când se demonstrează că acestea nu aduc beneficii companiei sau implică eventuale riscuri financiare.

Situația a fost speculată de analiști ca fiind direct aplicabilă acțiunilor deținute de Nissan în cadrul Renault, respectiv 15% din acțiuni, dar fără drept de vot, din cauza pachetului de 43,4% pe care Renault le deține la Nissan. Potrivit Automotive News, reprezentanți ai Nissan au spus că prevederea nu a fost realizată pentru parteneriatul cu Renault, ci „se referă la dețineri în anumite companii listate”.

viewscnt
Afla mai multe despre
nissan
carlos ghosn
renault
arestare ghosn
allianta renault nissan mitsubishi