Audi a ajuns la trei hub-uri electrice de încărcare, bazate pe baterii reciclate

Audi a ajuns la trei hub-uri electrice de încărcare, bazate pe baterii reciclate
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 13 apr 2023

Audi a deschis trei hub-uri de încărcare în Elveția și Germania, cel mai nou fiind instalat chiar în centrul Berlinului. Huburile sunt stații de încărcare complexe, care nu folosesc direct energie din rețea, ci se bazează pe baterii care înmagazinează energia pe care o furnizează apoi mașinilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După Nurnberg și Zurich, Audi a deschis al treilea hub de încărcare a mașinilor electrice, primul din capitala Berlin, și acesta fiind echipat cu baterii second-hand, provenite din reciclarea bateriilor uzate. Conceptul de hub electric a fost lansat de Audi în 2021, sub forma unui prototip, transformat ulterior în produs de serie, care va fi utilizat pe scară largă. Ideea de bază a fost crearea unui punct în care mașinile să poată fi încărcate în timp ce șoferul și pasagerii să poată petrece timp de calitate, într-un lounge sau făcând diverse activități utile, de exemplu cumpărături. În plus, utilizarea bateriilor reciclate a permis instalarea acestor hub-uri în locuri în care racordarea la rețeaua de energie poate fi dificilă.

VIDEO Noii șefi ai Toyota au anunțat 10 noi mașini electrice în doar trei ani și hibride plug-in cu autonomie de 200 km CITEȘTE ȘI VIDEO Noii șefi ai Toyota au anunțat 10 noi mașini electrice în doar trei ani și hibride plug-in cu autonomie de 200 km

Al treilea hub, cel din Berlin, a fost amplasat central, lângă un complex care include un magazin și un bistro, având acces rapid la autostrada B1, dar fiind situat într-o zonă rezidențială densă, cu un volum de tranzit ridicat. Printre clienții țintă au fost persoanele care stau la bloc și nu au opțiuni de încărcare acasă, având nevoie astfel de o opțiune amplasată în zona de domiciliu sau cea de navetă. Stația de încărcare inclusă în aceste hub-uri are minim 320 kW pe fiecare punct, astfel că o mașină poate fi încărcată aproape complet în 30 – 40 de minute.

Șoferii care doresc să încarce mașina la unul din cele patru puncte ale hub-ului pot rezerva un loc online. În momentul în care punctele vor fi foarte aglomerate, conceptul permite extinderea hub-ului cu alte puncte suplimentare.

Față de primele două stații de tip hub, din Nurnberg și Zurich, hub-ul din Berlin este subconsumator la rețeaua electrică a complexului, ca subconsumator, acesta asigurând încărcarea bateriilor cu care funcționează stația. Reîncărcarea acestor baterii se face însă doar atunci când solicitările rețelei din partea magazinului sunt reduse, pe baza sistemului de control și analiză pe care îl folosește hub-ul, astfel că nu este necesară conectarea stației la rețeaua publică de energie.

VIDEO Grindeanu, entuziasmat de cum lucrează Umbrărescu la Autostrada Moldovei. Primii kilometri de asfalt CITEȘTE ȘI VIDEO Grindeanu, entuziasmat de cum lucrează Umbrărescu la Autostrada Moldovei. Primii kilometri de asfalt

„Controlul nostru dinamic și inteligent al sarcinii, pe care l-am dezvoltat intern, măsoară în mod activ câtă putere primește Frischeparadies de la rețea. Acest lucru ne permite să ne asigurăm că reîncărcăm doar atunci când cererile de energie ale partenerului nostru în rețea sunt scăzute. Rezultatul este că nu avem nevoie de o racordare suplimentară la curent în Berlin. De asemenea, înseamnă că conexiunea de energie verde existentă va acoperi nevoile de energie ale hub-ului de încărcare Audi. Această abordare permite utilizarea optimă a infrastructurii rețelei electrice existente, cu atât mai mult cu cât sistemul de stocare a bateriei de 1,05 MWh face ca hub-ul de încărcare să fie autonom în ceea ce privește cerințele sale de energie” a explicat Elias Hammer, manager al acestui sistem de stații de încărcare.

Sistemul de stocare al hub-urilor Audi folosește baterii de pe mașinile e-tron, care au fost utilizate pe vehiculele de testare ale mărcii în anii trecuți. Chiar dacă au fost folosite, bateriile au încă o capacitate mare, pe care Audi o oferă ca tampon de energie în stațiile de încărcare. În hub-ul de la Nurnberg sunt instalate trei unități de putere cu 198 de module fiecare și o unitate de stocare cu 330 de module. În total sunt sunt 924 de module. În Berlin, a fost instalat un total de 396 de module cu o capacitate de 1,05 MWh, echivalentul a 14 Audi Q4 e-tron .

Curentul electric din stațiile Audi costă 0,35 euro pe kWh, fiind mult mai ieftin decât în alte rețele comerciale de încărcare, iar accesul este permis oricărui utilizator de vehicul electric. Următorul hub va fi deschis în Austria, în Salzburg, în luna mai, iar acesta va fi urmat de unul în Munchen. Audi spune că este în derulare un întreg proces prin care sunt căutate terenuri și locuri potrivite noi, în timp ce sunt chestionați clienții despre serviciile și opțiunile pe care le doresc în aceste hub-uri.

Producția de autoturisme din România a scăzut în martie, după oprirea EcoSport la Craiova, dar rămâne peste nivelul din 2022 după primul trimestru CITEȘTE ȘI Producția de autoturisme din România a scăzut în martie, după oprirea EcoSport la Craiova, dar rămâne peste nivelul din 2022 după primul trimestru

Ideea de hub electric a celor de la Audi are în vedere o multitudine de opțiuni pentru livrarea de enrgie bateriilor-tampon, începând de la reîncărcarea pe timpul nopții, când consumul este mai redus în sistemul public, și terminând cu unități fotovoltaice, complet independente.

Audi spune că oprirea la un hub de încărcare va dura doar cu puțin mai mult decât o pauză de cafea. Audi e-tron GT, de exemplu, are o capacitate maximă de încărcare de 270 kW. Asta îi permite să se încarce pentru 100 de km în 5 minute, iar încărcarea de la 5% la 80% din baterie se face aproximativ în 23 de minute, în condiții ideale. Pentru ca așteptarea să fie una premium, salonul amplasat la etaj va oferi o pauză „cu valoare adăugată”, unde vor fi disponibile snacks-uri, băuturi, produse non-food.

viewscnt
Afla mai multe despre
audi
statii încărcare
hub electric audi
pret incarcare masina electrica