Audi a anunțat rezilierea contractului cu CEO-ul Rupert Stadler, aflat în arest preventiv. Nu au fost comunicate condițiile financiare de despărțire

Audi a anunțat rezilierea contractului cu CEO-ul Rupert Stadler, aflat în arest preventiv. Nu au fost comunicate condițiile financiare de despărțire
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 3 oct 2018

Audi AG a anunțat oficial faptul că board-ul companiei și Rupert Stadler, CEO și președinte al Consiliului de Administrație, au ajuns la un acord privind rezilierea contractului pe care acesta îl avea.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Rupert Stadler nu mai este oficial șef al Audi, după ce acesta fusese suspendat în luna iunie, iar procurorii îl arestaseră în dosarul fraudelor privind motoarele diesel. Compania anunțase la acel moment că respectă prezumția de nevinovăție și va lua o decizie doar în cazul în care judecătorii îl vor declara vinovat.

Acum, presiunea publică pe care a pus-o asupra imaginii companiei și dorința acționarilor de a avea un nou CEO i-au determinat pe șefi companiei să negocieze cu Stadler rezilierea contractului. Nu a fost ușor, dat fiind faptul că acesta semnase o reînnoire pe 5 ani în 2017.

Nici de partea cealaltă, avocații lui Stadler nu au avut o misiune ușoară, deoarece, în cazul unei condamnări, compania ar putea cere despăgubiri de la fostul șef. Cert este că, după ce vineri negocierile s-au blocat, acum cele două părți au ajuns la un consens și au anunțat plecarea lui Stadler. “Dl. Stadler părăsește compania cu efect imediat și nu va mai lucra pentru VW Group. Dl Stadler face asta deoarece, din cauza detenției preventive, nu își poate îndeplini datoriile ca membru al board-ului și dorește să se concentreze pe apărarea sa. Execuția contractuală depinde de cursul și de finalitatea procedurilor judiciare”, se arată în comunicatul Audi AG.

VIDEO & FOTO Premieră mondială: Audi e-tron, primul SUV electric al mărcii, a fost prezentat oficial CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Premieră mondială: Audi e-tron, primul SUV electric al mărcii, a fost prezentat oficial

Rupert Stadler lucrează în compania Audi AG din 1990 și a devenit membru al consiliului de administrație în 2003. A devenit președinte la 1 ianuarie 2007, iar de la 1 ianuarie 2010 este și membru al  Consiliului de Administrație al Volkswagen AG.

Stadler este acuzat de procurori de fals și declarații înșelătoare în dosarul privind manipularea testelor de emisii. Arestarea sa preventivă a survenit ca urmare a acuzației procurorilor potrivit cărora Stadelr a încercat să distrugă probe.

Audi a numit în poziția de CEO interimar pe Bram Schot, șeful vânzărilor și vicepreședinte al companiei, dar între timp a adus în companie un alt înlocuitor pentru Stadler, conform informațiilor neoficiale, pe Markus Duesmann, fost angajat al BMW. 

viewscnt
Afla mai multe despre
audi
rupert stadler
arest preventiv
volkswagwen
scandal diesel
dieselgate