BMW își învață furnizorii cum să completeze formularele vamale după momentul Brexit

BMW își învață furnizorii cum să completeze formularele vamale după momentul Brexit
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 10 iul 2018

BMW Group a început un lung proces de adaptare la Brexit, alături de furnizorii companiei pentru uzinele din Marea Britanie. Aceștia sunt învățați noțiunile de bază pentru trecerea prin vamă, pentru exportul de piese.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Un număr foarte mare de persoane, reprezentanți ai companiilor care au contracte de furnizori cu BMW Group, a participat la sesiuni de training  organizate de unul dintre cei mai mari constructori de automobile premium din lume, pe tema completării formularelor vamale, după cum scrie Automotive News. Deși pare o acțiune plictisitoare, este de fapt încercarea cea mai serioas prin care trece BMW Group cu operațiunile sale din Marea Britanie, unde produce modele MINI și Rolls Royce.

Compania a nunțat că au fost prezenți în jur de 550 de angajați ai furnizorilor la Munchen și Oxford, în ultimele luni, și astfel de sesiuni se vor mai organiza. Subiectul a fost „noțiuni de bază despre formularele vamale”, compania germană încercând să se asigure că procesul de producție nu va fi afectat de întârzierile atât de cunoscute ale tranzitului mărfurilor printr-o vamă, fie ea și în Europa. Un sondaj al celor de la BMW a demonstrat că mulți dintre furnizori nu au niciun fel de exepriență în tranzitul vamal, jumătate dintre aceștia având „o nevoie clară de ajutor”.

Vânzările Dacia au scăzut cu aproape 30% în Marea Britanie CITEȘTE ȘI Vânzările Dacia au scăzut cu aproape 30% în Marea Britanie

Toți constructorii de automobile cu unități de producție în Marea Britanie, printre care Ford, Opel, Nissan, Jaguar Land Rover și BMW, au avertizat în repetate rânduri că ieșirea Marii Britanii din UE va afecta bunul mers al fabricilor, atât prin procesele vamale de import de piese și export de automobile, cât și prin apariția unor costuri suplimentare. Cei de la BMW au avertizat chiar că ar putea închide unele facilități din Marea Britanie, dacă Brexitul va genera costuri prea mari.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
brexit
fabrici marea britanie