Carlos Ghosn, vizat din aprilie de un al doilea mandat internațional de arestare emis de justiția franceză

Carlos Ghosn, vizat din aprilie de un al doilea mandat internațional de arestare emis de justiția franceză
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 iul 2023

O judecătoare de instrucție de la un tribunal din paris a emis - în aprilie - un mandat internațional de arestare a lui Carlos Ghosn, care trăiește în Liban, în cadrul anchetei cu privire la contracte încheiate de către o filială a Renault-Nissan, declară surse apropiate dosarului, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Marca Volkswagen investește un miliard de euro în America de Sud și vrea să crească cu 40% CITEȘTE ȘI Marca Volkswagen investește un miliard de euro în America de Sud și vrea să crească cu 40%

Fostul CEO al Renault-Nissan este vizat deja de un mandat internațional de arestare, emis de către un magistrat al instrucției din nanterre, în aprilie 2022, în cadrul unor investigații cu privire la abuz de bunuri sociale și spălare de bani în bandă organizată în legătură cu un distribuitor din Oman, Suhail Bahwan Automobiles (SBA), scrie News.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
carlos ghosn
mandat de arestare