CFR Călători anunță reduceri de până la 56% la călătoriile cu "Trenurile Zăpezii", în ianuarie și februarie

CFR Călători anunță reduceri de până la 56% la călătoriile cu "Trenurile Zăpezii", în ianuarie și februarie
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 dec 2017

CFR Călători introduce, în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2018, reduceri tarifare la "Trenurile Zăpezii" care au ca punct de destinație, plecare sau tranzitează stațiunile montane de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei și Piatra Neamț.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit companiei, călătorii vor avea reduceri de 25% de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio care au ca punct de plecare/destinație una din stațiunile montane de pe ruta Sinaia-Brașov sau din Vatra Dornei și Piatra Neamț, scrie Agerpres.

Un consorțiu condus de SoftBank a obținut acordul investitorilor Uber pentru preluarea a 20% din acțiunile companiei CITEȘTE ȘI Un consorțiu condus de SoftBank a obținut acordul investitorilor Uber pentru preluarea a 20% din acțiunile companiei

Reduceri între 31% și 56% se vor aplica zilnic pentru călătoriile la clasa a 2-a cu trenurile InterRegio care circulă pe Valea Prahovei, pe rute între Sinaia - Brașov și retur, prin extinderea ofertei "Reduceri de weekend pe Valea Prahovei".

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr
trenurie zapezii