CFR Călători suplimentează trenurile pentru a face față traficului crescut din perioada 27 aprilie - 2 mai

CFR Călători suplimentează trenurile pentru a face față traficului crescut din perioada 27 aprilie - 2 mai
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 apr 2018

Compania de stat CFR Călători a anunțat joi suplimentarea trenurilor în timpul minivacanței 27 aprilie - 2 mai, în condițiile în care așteaptă o creștere a traficului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, în perioada 27 aprilie - 2 mai, vor fi suplimentate cu vagoane trenurile către cele mai solicitate destinații, în special cele spre litoral și Valea Prahovei, scrie News.ro

În plus, față de trenurile existente în graficele de circulație, vor fi asigurate legături cu trenuri directe din București Nord, Timișoara Nord, Arad, Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov, Iași și Suceava spre Constanța și stațiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.

Rechemare masivă în service de mașini Audi: 1,2 milioane de autoturisme din întreaga lume au risc de incendiu. Ce modele sunt vizate CITEȘTE ȘI Rechemare masivă în service de mașini Audi: 1,2 milioane de autoturisme din întreaga lume au risc de incendiu. Ce modele sunt vizate

Iată AICI lista trenurilor spre litoral, publicată de CFR Călători.

”De asemenea, va fi suplimentat numărul de case de bilete deschise publicului călător din stații în funcție de intervalele orare aferente fluxurilor mari de pasageri. Studenții pot călători gratuit conform legii, iar toți pasagerii pot beneficia de reduceri importante prin alegerea ofertei tarifare potrivite, cu diversele discounturi acordate”, se arată în comunicat.

Pentru călătoria dus-întors se acordă o reducere de 10%, potrivit CFR Călători. De exemplu, prețul pentru ruta București – Constanța și retur este de 108,1 lei.

De 1 Mai, vor fi deschise agenția de voiaj din aeroportul Otopeni și agențiile de voiaj CFR Călători din Carrefour Colentina și Titan din București, Iulius Mall din Iași, conform programului de lucru al centrelor comerciale, iar restul agențiilor vor fi închise, potrivit companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr calatori
trenuri
1 mai