Chinezii de la Dongfeng s-au răzgândit și nu mai vând acțiunile PSA Group, din cauza căderii prețului

Chinezii de la Dongfeng s-au răzgândit și nu mai vând acțiunile PSA Group, din cauza căderii prețului
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 3 apr 2020

Dongfeng Motor s-a răzgândit în privința vânzării acțiunilor PSA Group, din cauza declinului prețului acestora, pe fondul crizei de coronavirus. Procesul de fuziune dintre PSA și FCA ar putea fi întârziat din acest motiv.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dongfeng Motor, una dintre cele mai mari companii chineze de automobile, acționar al PSA Group, își schimbă strategia privind acțiunile pe care le deține la companie franceză, din cauza epidemiei de coronavirus.

PSA Group a semnat în luna decembrie un memorandum cu Fiat Chrysler pentru începerea demersurilor de fuziune a celor două companii. În memorandum este prevăzută o clauză prin care Dongfeng, care deține 12,2% din PSA, trebuie să vândă o parte din acțiuni, astfel încât să poată primi aprobarea autorităților anticoncurențiale din toate țările unde PSA și FCA au activități. Inițial, Dongefeng a anunțat că a ajuns la un acord cu PSA, pentru a vinde aproape 8 procente din pachetul pe care îl deține, respectiv 30,7 milioane de acțiuni. Prețul estimat la acel moment, pe baza valorii de piață a companiei, era de aproximativ 680 milioane de euro.

ULTIMA ORĂ Dacia menține închisă fabrica de la Mioveni, fără a mai avansa un termen de repornire CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Dacia menține închisă fabrica de la Mioveni, fără a mai avansa un termen de repornire

Lucrurile s-au schimbat, însă, ca urmare a crizei epidemiei de coronavirus, a faptului că industria auto europeană este închisă în acest moment, iar companiile înregistrează scăderi importante ale valorilor acțiunilor pe burse. Dongfeng a anunțat investitorii că „există posibilitatea ca planul vânzării de acțiuni să se schimbe”, potrivit Automotive News. Nu au fost oferite detalii privind schimbările acestui plan, iar reprezentanții Dongfeng sau PSA nu au comentat informația.

În același timp, există informații referitoare la activitatea companiei de tip joit-venture dintre Dongefng și PSA în China, în regiunea Hubei, care ar viza concedieri de personal și închiderea unora dintre uzine, astfel încât afacerea să devină mai profitabilă.

PSA și FCA au convenit să închidă procesul de fuziune în 12 până la 15 luni de la data semnării memorandumului, iar reprezentanții celor două companii au spus că această criză nu pune în pericol fuziunea.

viewscnt
Afla mai multe despre
psa group
fuziune psa fca
fuziune psa fiat
carlos tavares
donfeng actiuni psa