Costurile legate de poliția rutieră nu pot fi luate în considerare la calculul taxelor de trecere pentru utilizarea rețelei rutiere transeuropene de către vehiculele grele de marfă. Aceste costuri nu fac parte dintre costurile infrastructurii pe baza cărora trebuie calculat cuantumul acestor taxe de trecere, a decis miercuri Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Instanța euroeană a luat această decizie într-un caz privitor la o societate de drept polonez care desfășura activități de transport rutier în special pe teritoriul german. În acest cadru, societatea a plătit pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2010 și 18 iulie 2011, un cuantum total de 12.420,53 euro Republicii Federale Germania cu titlu de taxe de trecere pentru utilizarea autostrăzilor federale germane.
Estimând că modalitățile de calcul al taxelor de trecere pe care a trebuit să le achite au condus la a stabili, cu încălcarea dreptului Uniunii, o obligație financiară excesivă, societatea poloneză a introdus o acțiune având ca obiect obținerea rambursării taxelor de trecere în cauză la instanțele germane.
Sesizată în apel cu acest litigiu, Oberverwaltungsgericht für das Land Nordrhein-Westfalen (Tribunalul Administrativ Superior al Landului Renania de Nord-Westfalia, Germania) a solicitat Curții de Justiție să stabilească dacă includerea costurilor legate de poliția rutieră în calculul taxelor de trecere constituie o încălcare a Directivei de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri.
Curtea a arătat, mai întâi, că directiva impune statelor membre care introduc sau mențin taxe de trecere asupra rețelei rutiere transeuropene o obligație precisă și necondiționată de a determina nivelul acestor taxe de trecere ținând seama doar de costurile infrastructurii, și anume costurile de construcție, de operare, de întreținere și de dezvoltare a rețelei rutiere respective. În consecință, un particular poate invoca în mod direct în fața instanțelor naționale această obligație împotriva unui stat membru atunci când acesta nu a respectat-o sau a transpus-o incorect.
Totodată, costurile de operare se raportează la costurile care decurg din exploatarea infrastructurii respective. Or, activitățile de poliție intră în responsabilitatea statului care acționează în exercitarea prerogativelor sale de putere publică, iar nu ca operator al infrastructurii rutiere. În consecință, costurile legate de poliția rutieră nu pot fi considerate ca fiind costuri de operare, prevăzute de directivă.
Curtea a respins totodată argumentul invocat că includerea costurilor legate de poliția rutieră ar determina numai o depășire relativ scăzută, de ordinul a 3,8 % sau a 6 % din costurile infrastructurii, sublinind că directiva europeană se opune oricărei depășiri a costurilor infrastructurii care ar rezulta, printre altele, din luarea în considerare a unor costuri neeligibile.
