Compania braziliană Embraer va produce avioane care îndeplinesc cerințele NATO, în parteneriat cu compania aerospațială portugheză OGMA, potrivit ministrului Apărării din Brazilia, Jose Mucio, transmite Reuters.
Embraer, care deține 65% din capitalul OGMA, produce mai multe tipuri de avioane, inclusiv un avion ușor de atac numit ”Super Tucano”, scrie News.ro.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Compania a lansat recent avionul A-29 Super Tucano, cu configurație NATO, concentrându-se inițial pe satisfacerea nevoilor națiunilor europene.
Dar Mucio a declarat anterior că fabricarea aeronavelor - nu doar Super Tucano, ci și altele - în Brazilia pentru a le vinde în Europa nu a îndeplinit întotdeauna toate cerințele NATO.
Mucio a spus că certificarea aeronavei companiei de către NATO ar putea deschide porți pe piața europeană și pe altele și că producția în Portugalia este ”importantă pentru că îndeplinește deja cerințele NATO”.
”Vom produce avioane braziliene cu caracteristici NATO”, a spus Mucio, care se afla la sfârșitul săptămânii trecute în Portugalia împreună cu alți miniștri, în cadrul unei vizite de stat de cinci zile a președintelui Luiz Inacio Lula da Silva.
Delegația braziliană este programată să viziteze luni sediul OGMA de lângă Lisabona.
Embraer produce, de asemenea, aeronava militară de marfă KC-390 și urmărește să atragă mai multe oferte internaționale pentru comercializarea acesteia.
În 2019, guvernul portughez a declarat că va cumpăra cinci dintre avioanele de transport militar KC-390 ale Embraer și un simulator de zbor, pentru 827 de milioane de euro.

Țări precum Suedia și Columbia și-au exprimat recent interesul să-l cumpere.
Două surse familiare cu chestiunea au declarat săptămâna trecută că Austria intenționează să avanseze în discuțiile cu Embraer pentru achiziționarea a patru sau cinci avioane militare de marfă KC-390.
Mucio a spus că Embraer a vrut să exporte KC-390 în mai multe țări europene.
”Președintele (Lula) vrea să încurajeze industria braziliană de apărare și să crească investițiile în industria de apărare”, a spus Mucio.