Compania Națională ”Căi Ferate Române”, trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă din cauza unui accident feroviar produs în 2014 în județul Hunedoara

Compania Națională ”Căi Ferate Române”, trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă din cauza unui accident feroviar produs în 2014 în județul Hunedoara
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 dec 2017

Compania Națională ”Căi Ferate Române” (CFR) a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă în cazul unui accident feroviar produs în județul Hunedoara în 2014, în care unei persoane i-a fost amputată o mână, alte șase persoane fiind implicate. Procurorii au stabilit că CFR nu a montat indicatoare de orientare pentru călători, aceștia neștiind unde să aștepte un tren, iar stația unde s-a produs accidentul nu era autorizată să funcționeze.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a Companiei Naționale CFR sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, scrie News.ro.

În rechizitoriul întocmit în cauză procurorii au reținut că,  la data de 14 septembrie 2014, în jurul orelor 00.27, în stația de cale ferată Subcetate, din județul Hunedoara, a avut loc un accident de trafic feroviar, în urma căruia unei persoane i-a fost amputat membrul superior stâng.

”Din probele administrate în cauză a rezultat că, după ce s-a informat în prealabil în stație cu privire la linia la care urma să sosească trenul pe care îl aștepta, persoana vătămată s-a deplasat către linia respectivă, traversând alte trei linii de cale ferată. Din cauza lipsei indicatoarelor de orientare, călătorii nu au văzut platforma pe care trebuiau să aștepte trenul, oprindu-se înainte de a ajunge la aceasta, între două linii de cale ferată. Persoană vătămată, împreună cu alte șase persoane, surprinsă de trecerea simultană a trenului de călători pe care îl aștepta pe o linie și a unuia de marfă pe cealaltă, din cauza curenților de aer provocați, s-a dezechilibrat și a căzut la pământ, cu brațul stâng peste firul din dreapta al unei linii, astfel încât roțile trenului i l-au amputat. De asemenea, ca urmare a trecerii trenului, alte două persoane au căzut la pământ, iar celelalte s-au dezechilibrat”, anunță procurorii.

Potrivit acestora, ”accidentul s-a produs ca urmare a faptei inculpatei Compania Națională CFR S.A. de a nu realiza în stația de cale ferată Subcetate indicatoare de orientare a călătorilor, astfel încât aceștia să poată identifica peroanele și platformele corespunzătoare fiecărei linii de cale ferată, așa cum compania era obligată”.

ULTIMA ORĂ DOCUMENT final - Iohannis a promulgat split TVA: obligatoriu pentru firme în insolvență sau cu întârzieri. Pragurile de îndatorare - majorate de 10 ori, perioada de achitare a datoriilor, extinsă cu 30 zile. Noi excepții de la aplicare CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DOCUMENT final - Iohannis a promulgat split TVA: obligatoriu pentru firme în insolvență sau cu întârzieri. Pragurile de îndatorare - majorate de 10 ori, perioada de achitare a datoriilor, extinsă cu 30 zile. Noi excepții de la aplicare

”Precizăm că, potrivit art. 20 al Regulamentului privind transporturile pe căile ferate din România, «Informarea călătorilor despre posibilitatea de orientare în stație, despre trenul care îi interesează, precum și despre alte condiții de călătorie se face cu ajutorul indicatoarelor, tablourilor de sosire și de plecare a trenurilor, avizelor scrise, anunțurilor prin stația de amplificare sau verbal»”, mai arată procurorii.

Totodată, aceștia anunță că, din probe a rezultat și faptul că stația CF Subcetate nu deținea autorizație de funcționare și nu a luat măsuri specifice suplimentare de prevenire a producerii unor evenimente feroviare, funcționând ilegal.

Dosarul a fost trimis, spre soluționare, Judecătoriei Hațeg.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr
vatamare corporala