Criza de semiconductori din industria auto continuă. Cifrele momentului amână sfârșitul pentru 2023

Criza de semiconductori din industria auto continuă. Cifrele momentului amână sfârșitul pentru 2023
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 5 sep 2022

Opriri ale producției, termene de livrare prelungite, creșteri de prețuri. Asta a însemnat criza de semiconductori declanșată la finalul anului 2020 și prelungită deja la doi ani. Chiar dacă producătorii auto anticipau o îmbunătățire a situației, analiștii spun că 2022 va continua să genereze pierderi de producție.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Industria auto a pierdut câteva milioane de autovehicule care nu s-au mai produs în plisa componentelor esențiale, electronice, așa numitele cipuri. Unele dintre autovehicule vor fi, poate, recuperate, prin comenzi viitoare. Altele au rămas pierdute pentru totdeauna, deoarece clienții au renunțat să mai cumpere ori s-au îndreptat către piața second-hand.

Doi piloți Air France, suspendați după ce s-au luat la bătaie în timpul unui zbor CITEȘTE ȘI Doi piloți Air France, suspendați după ce s-au luat la bătaie în timpul unui zbor

O nouă analiză a situației din industria auto a fost realizată de cei de la AutoForecast Solutions, care au încercat să radiografieze evoluția crizei din acest moment, pe baza opririlor, comenzilor existente și tendințelor din industria furnizorilor de electronice. Concluzia principală este că anul 2022 va continua să fie marcat de această criză, deși au existat voci care au spus că lucrurile se îmbunătățesc.

Potrivit Automobilwoche, în acest moment există la nivel global aproape 60.000 de comenzi ferme pentru automobile, care nu pot fi produse în lipsa cipurilor necesare. Situația detaliată arată că în Europa stăm cel mai bine, cu mai puțin de 8000 de comenzi care nu pot fi onorate, în timp ce în America de Nord sunt aproape 30.000, iar în Asia sunt 21.500 de mașini.

FOTO Audi a confirmat oficial participarea în Formula 1 CITEȘTE ȘI FOTO Audi a confirmat oficial participarea în Formula 1

Până în acest moment, pierderea din industria auto ajunsese la finalul lunii august la peste 3 milioane de vehicule, pierdere care se va mări până aproape de 3,9 milioane în decembrie. Numai în Europa, mașinile care nu au mai fost asamblate în uzinele de pe continent vor însuma 1,4 milioane unități, din care peste 300.000 sunt șterse de pe planul de producție pentru următoarele patru luni.

Analizele celor de la AutoForecast Solutions arată că abia după jumătatea anului viitor s-ar putea înregistra o îmbunătățire semnificativă, care să se regăsească în ritmul de producție al uzinelor și în termenele de livrare ale autoturismelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
criza semiconductori
productie auto
vanzari automobile in lume