Dacia scade din nou pe piața din Germania, puternic afectată de criza semiconductorilor

Dacia scade din nou pe piața din Germania, puternic afectată de criza semiconductorilor
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 7 sep 2021

Vânzările de automobile din Germania, cea mai mare piață auto din Europa, au fost grav afectate în ultimele două luni de criza semiconductorilor, care a condus la opriri ale fabricilor și blocaje în livrările de autoturisme către clienți. Dacia a fost lovită în plin de această criză, înregistrând scăderi pe piața germană și în luna august.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înmatriculările Dacia din Germania, în luna august, s-au ridicat la 3.195 de exemplare, ceea ce a condus la o scădere a rezultatelor mărcii cu 25,5% în comparație cu luna similară din 2020, dar și la o scădere a cotei de piață. Chiar dacă Dacia a reușit să-și păstreze un volum ceva mai bun în comparație cu alți competitori din piață, luna august a fost mai slabă ca luna iulie din acest punct de vedere. Pierderile suferite de Dacia au fost peste valoarea medie a pieței, dar s-au situat la același nivel cu cele ale Porsche sau BMW. Cele mai mari scăderi, în august, au fost înregistrate de Jeep, DS, Mercedes, Nissan și Ford, cu 40 până la 60% mai puține vehicule înmatriculate, față de august 2020, în plină pandemie. De asemenea, toate mărcile grupului VW, liderul absolut al pieței, au înregistrat scăderi între 17% (marca VW) și 38% (Skoda).

Fapte bune făcute de Profi CITEȘTE ȘI Fapte bune făcute de Profi

Pe întreg anul, Dacia are un declin de 17,2% față de anul 2020, cu un volum total de 24.894 unități înmatriculate și o cotă de piață de 1,4%. Dacia a rămas printre mărcile cu minus în acest an, în Germania, având un nivel redus al livrărilor și înmatriculărilor încă de la începutul anului. Pe cele opt luni, cele mai mari scăderi au fost înregistrate de Honda, Mitsubishi, Jaguar și Ford, Dacia fiind pe locul din punct de vedere al procentului înregistrat. Singurele mărci care au înregistrat creșteri uriașe au fost cele exclusiv electrice, Polestar, Tesla și Smart, în timp ce dintre mărcile de volum doar Opel se poate lăuda cu o creștere consistentă. Mărcile grupului VW au crescut cu procente situate între 0,3% (Audi) și 13,7% (SEAT).

Piața auto din Germania a pierdut 23 de procente în luna august, cu 193.307 autoturisme înmatriculate, însă pe întreg anul (opt luni) înregistrează o creștere de 2,5%, cu 1,82 milioane de autoturisme.

Luna trecută, Dacia Sandero a reușit să fie cea mai vândută mașină pe segmentul clienților privați, datorită succesului pe care îl au noile motorizări ECO-G, benzină – GPL.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia germania
vanzari dacia
inmatriculari dacia
piata auto germania