Doi directori noi, în posturi-cheie la BMW. Schimbări masive anticipate pentru partea de sus a managementului

Doi directori noi, în posturi-cheie la BMW. Schimbări masive anticipate pentru partea de sus a managementului
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 27 sep 2019

Două dintre numele anunțate anterior, pe surse, că vor face parte din schimbarea de garnitură la BMW Group au fost confirmate acum oficial de compania bavareză. Este vorba despre un nou șef la producție și unul la resurse umane.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

BMW Group a anunțat că „își întinerește echipa de conducere”. Consiliul Director al BMW AG i-a numit pe Ilka Horstmeier (50 de ani) și Milan Nedeljkovic (50 de ani) ca noi membri ai Consiliului de Administrație. Cu începere de la 1 octombrie 2019, Milan Nedeljkovic va prelua conducerea diviziei de producție, post în care îi urmează lui Oliver Zipse, cel care a fost numit președinte al Consiliului de Administrație al BMW AG la 16 august 2019. Nedeljkovic activează în cadrul BMW Group cu începere din 1993 și în prezent conduce divizia de calitate corporate. Anterior, el a fost director general al uzinei BMW Group din München și al uzinei BMW Group din Leipzig.

De asemenea, de la 1 noiembrie 2019, Ilka Horstmeier îi va urma lui Milagros Caiña-Andree ca director al diviziei de resurse umane și relații de muncă. Horstmeier a lucrat pentru BMW Group din 1995 și în prezent este director general al uzinei BMW Group din Dingolfing. Anterior a fost director al diviziei de producție pentru motoare și trenuri de rulare electrice.

Ambele schimbări au fost anunțate de publicația Manager Magazin din Germania, într-un articol referitor la schimbările masive pe care BMW le face în partea de sus a managementului, după plecarea lui Harald Krueger. Dar publicația germană, parte a grupului Der Spiegel, mai preciza și că Klaus Froehlich, șeful R&D, nu vrea să mai rămână în companie, pentru că nu se înțelege cu noul CEO, Oliver Zipse. Situația a fost, în mare, similară cu cea a șefei HR, Milagros Caina Carreiro-Andree, care a anunțat că nu dorește să continue activitatea.

"Mai mult decât orice altă companie, BMW Group are un număr mare de directori remarcabili care formează fundamentul succesului companiei. Sunt încântat să văd că doi directori executivi experimentați, precum Ilka Horstmeier și Milan Nedeljkovic, sunt numiți în Consiliul de Administrație al BMW AG", a declarat președintele Consiliului Director al BMW AG, Norbert Reithofer.

Șase noi puncte fixe de control pentru verificarea valabilității rovinietei CITEȘTE ȘI Șase noi puncte fixe de control pentru verificarea valabilității rovinietei

Președintele Consiliului de Administrație al BMW AG, Oliver Zipse, a declarat: "Aștept cu nerăbdare să lucrez împreună cu Ilka Horstmeier și Milan Nedeljkovic în Consiliul de Administrație. Împărtășim aceeași înțelegere a culturii de management, avem un sentiment reciproc a ceea ce înseamnă responsabilitatea și concentrăm clar pe direcția viitoare a companiei."

Informațiile din inside, publicate de presa germană, au amintit și de planurile de restructurare ale BMW, care vizează desființarea a 6.000 de locuri de muncă, în Germania, în rumătorii doi ani. Compania a dat un răspuns evaziv, spunând că se bazează pe plecările naturale.

BMW intenționează să desființeze 6.000 de locuri de muncă în Germania, în următorii doi ani, potrivit unei informații publicate de revista germană Manager Magazin. În același timp, compania a răspuns, spunând că intenționează să-și mențină personalul la nivelul de anul trecut.

BMW a anunțat la începutul acestui an că are în vedere o restructurare a businessului de până la 12 miliarde euro, pentru a genera suficiente fonduri necesare dezvoltării și electrificării. Reduceri de motoare și combinații de motorizări oferite, reducerea timpului de dezvoltare a noilor vehicule, schimbări structurale la uzinele sale și la nivelul conducerilor acestora, dar și pensionări anticipate, pentru circa 1.500 de persoane, plus alte 2.500 de pensionări la termen, posturile urmând să fie blocate. Utilizarea simulărilor computerizate ar urma să elimine dezvoltarea a circa 2.500 de prototipuri costisitoare, în următorii 5 ani, a mai anunțat BMW.

Profitul BMW AG a scăzut în prima jumătate a anului cu peste 50%, în ciuda faptului că vânzările de automobile au crescut. Numărul angajaților a crescut și el, nesemnificativ, ajungând, la sfârștiul lunii iunie, la aproape 135.000 de angajați la nivel global. În acest context, marja operațională s-a situat la 2,8%, cu 6,4 puncte procentuale mai mică decât cea din 2019, de 9,2%.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
directori bmw
restructurare bmw
joburi bmw