Ford trebuie să plătească companiei Versata Software 104,6 milioane de dolari pentru încălcarea unui contract de licență

Ford trebuie să plătească companiei Versata Software 104,6 milioane de dolari pentru încălcarea unui contract de licență
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 oct 2022

Un juriu federal din Detroit a ordonat Ford Motor să plătească Versata Software daune de 104,6 milioane de dolari pentru încălcarea unui contract de licență din 2004 și folosirea incorectă a secretelor comerciale, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Jurații au deliberat timp de două zile inainte de a lua decizia de penalizare a Ford, după un proces de 15 zile, scrie News.ro.

Capitalizarea de piață a celor mai mari companii de tehnologie din lume a scăzut în acest an cu uriașa sumă de 3.000 de miliarde de dolari CITEȘTE ȘI Capitalizarea de piață a celor mai mari companii de tehnologie din lume a scăzut în acest an cu uriașa sumă de 3.000 de miliarde de dolari

Versata, cu sediul în Austin, Texas, a declarat că a licențiat software-ul său pentru automobile Ford din 1998 până în 2015, ajutând inginerii și agenții de marketing ai producătorului de automobile să colaboreze și să proiecteze vehicule cu ”actualizări fără probleme în timp real” din întreaga lume. A spus că Ford, cu sediul în Dearborn, Michigan, a început să-și copieze software-ul după ce s-a săturat să plătească milioane de dolari în taxe anuale de licență, iar în 2014 a respins o ofertă ”finală” de a licenția software-ul major al Versata pentru 17 milioane de dolari pe an.

Peste 82,2 milioane de dolari din suma stabilită de juriu a fost pentru încălcarea contractului, restul de 22,4 milioane de dolari pentru folosirea incorectă a secretelor comerciale.

Deși respectăm decizia juriului, credem că faptele și legea nu susțin acest rezultat”, a spus Ford într-un comunicat. ”Ford va contesta verdictul”.

Avocatul Versata, Dan Webb, partener la Winston & Strawn, a declarat că juriul a acordat aproximativ 85% din ceea ce a cerut compania, după ce Ford s-a folosit de ceea ce el a caracterizat drept o apărare ”falsă” că deține secretele comerciale ale Versata.

”A fost un verdict foarte favorabil și suntem foarte mulțumiți”, a spus Webb într-un interviu de joi.

Litigiul a început în aprilie 2015, când Ford a solicitat o hotărâre judecătorească că nu a încălcat proprietatea intelectuală a Versata.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
versata software