FOTO Grav accident de tren în Olanda: Cel puțin o persoană a murit și 30 au fost rănite

FOTO Grav accident de tren în Olanda: Cel puțin o persoană a murit și 30 au fost rănite
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 apr 2023

Un tren de pasageri care transporta cel puțin 50 de persoane a deraiat marți dimineață în Olanda, după ce a lovit un echipament de construcție aflat pe șine. O persoană a murit și cel puțin 30 au fost rănite, multe dintre ele grav, au anunțat serviciile de urgență olandeze, potrivit Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Echipe de salvare au intervenit la locul accidentului la Voorschoten, un sat din apropierea orașului Haga, au precizat serviciile de urgență. Unii dintre răniți au fost tratați la fața locului, iar alții au fost transportați la spital, scrie Hotnews.ro.

FOTO Start la fluidizarea traficului în zona Buftea CITEȘTE ȘI FOTO Start la fluidizarea traficului în zona Buftea

Primul vagon al trenului de noapte care circula din orașul Leiden spre Haga a deraiat și a ajuns pe câmp în urma accidentului, a precizat agenția de presă ANP.

Cel de-al doilea vagon s-a răsturnat pe o parte, iar un incendiu a izbucnit în vagonul din spate, dar a fost stins ulterior, a precizat aceasta.

Primele informații, că trenul de pasageri s-a ciocnit cu un tren de marfă, au fost infirmate ulterior.

Căile ferate olandeze (NS) au precizat într-un mesaj pe Twitter că trenurile între Leiden și anumite zone din Haga au fost anulate din cauza accidentului.

FOTO Grav accident de tren în Olanda: Cel puțin o persoană a murit și 30 au fost rănite

viewscnt
Afla mai multe despre
olanda
tren
accident