FOTO - JATO: MG4 este Tesla poporului

FOTO - JATO: MG4 este Tesla poporului
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 16 aug 2023

Vânzările mărcii britanice MG, cumpărată de chinezi cu mulți ani în urmă și transformată în brand electric, au crescut rapid în ultimele luni, în special datorită lui MG4, un automobil compact cu un design plăcut și cu tehnologii de ultimă generație. Analiștii de la Jato Dynamics consideră că mașina chinezească poate fi considerată „o Tesla a poporului”.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

MG4 este un hatchback compact, complet electric, echipat cu toate sistemele pe care le oferă un automobil electric european (Dacia Spring nu intră în această categorie, din păcate), cu dimensiuni comparabile cu cele ale lui VW ID.3, dar la un preț mai mic decât acesta. Cu aceste trăsături, modelul a urcat rapid în preferințele clienților europeni, astfel că, în luna iunie, acesta a reușit să înmatriculeze în Europa 7600 de autoturisme, depășind astfel atât VW ID.3, principalul său competitor, care a vândut 6.438 de unități, cât și Renault Megane E-Tech, de asemenea un concurent din segmentul compact, care a înregistrat un volum de 5.051 de unități înmatriculate.

1.000 de stații STB vor fi dotate cu panouri digitale, care vor afișa în timp real programul de circulație a vehiculelor publice CITEȘTE ȘI 1.000 de stații STB vor fi dotate cu panouri digitale, care vor afișa în timp real programul de circulație a vehiculelor publice

Mașina produsă de cei de la SAIC, sub brandul britanic cumpărat în 2006 de la alți chinezi, după ce compania care îl deținea intrase în faliment, a depășit, de altfel, și alte modele electrice populare în Europa, cum sunt Skoda Enyaq, Dacia Spring, BMW i4 sau Audi Q4, situându-se pe locul cinci în clasamentul mașinilor electrice, condus de cele două modele Tesla, Model Y și Model 3. În fața lui MG4 s-au poziționat doar ID.4 și Fiat 500, acesta din urmă la o distanță foarte mică.

FOTO - JATO: MG4 este Tesla poporului

Această situație i-a determinat pe cei de la Jato Dynamics să considere că evoluția MG a zguduit piața auto europeană, având un total de 104.300 de autoturisme înmatriculate în acest an, cu toate modelele sale, depășind mărci importante precum Mini, Cupra și Jeep. Rezultatele MG au făcut ca marca să aibă a doua cea mai mare creștere a cotei de piață din Europa, în prima jumătate de an.

Deși a crescut în ultimii ani, piața auto din România rămâne la 60% din nivelul anului 2019 CITEȘTE ȘI Deși a crescut în ultimii ani, piața auto din România rămâne la 60% din nivelul anului 2019

Analistul Felipe Munoz notează că „MG4 este Tesla poporului”, precizând că „MG folosește atât notorietatea mărcii, cât și competitivitatea pieței chineze. Mașinile sale atrăgătoare, moderne și accesibile în ambele piețe, occidentală și orientală, sunt o bună reprezentare a modului în care producătorii chinezi pot câștiga tracțiuni și pot schimba percepțiile despre produsele lor”.

Pentru moment, producătorii chinezi nu au o cotă foarte mare în Europa, însă potențialul lor este foarte mare, iar MG a demonstrat acest lucru.

Pe întreg semestrul 1, MG4 s-a vândut în 30.779 exemplare, astfel că a depășit Dacia Spring (26.748 unități) și s-a situat pe locul șase în Europa, după Tesla Model Y (136.564) și Model 3 (42.588), VW. ID.4 (41.672) și VW ID.3 (35.233). 

viewscnt
Afla mai multe despre
mg4
tesla
vw id:3
renault megane e-tech