Proiectul de hotărâre pentru exproprierea suprafețelor de teren necesare realizării obiectivului de investiții “Drum Expres Focșani - Brăila”, județele Vrancea și Brăila a fost aprobat, în ședința Executivului.
Valoarea totală a despăgubirilor este de 36 milioane lei, conform raportului de evaluare.
Actul normativ prevede :
-exproprierea a 3.632 imobile aflate în proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, în domeniul public al statului în administrarea instituțiilor publice și respectiv în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, cu o suprafață totală de peste 9,8 milioane mp.
- din totalul imobilelor vor fi expropriate 3.297 imobile proprietate privată (8,5 milioane mp) pentru care s-au estimat despăgubiri în cuantum de 36 milioane lei.
Realizarea acestui obiectiv de investiții are în vedere asigurarea infrastructurii pe baza cererii de transport în creștere, asigurând un grad ridicat de siguranță a traficului rutier cu următoarele rezultate și efecte pozitive așteptate:
reducerea numărului de accidente;
reducerea timpului de călătorie;
reducerea emisiilor poluante;
reducerea costurilor de operare;
îmbunătățirea condițiilor de siguranța și confort a participanților la trafic;
creșterea vitezei medii de circulație rutieră și realizarea unor economii de timp în trafic prin reducerea blocajelor.
Drumul Expres Focșani-Brăila, acum în etapa de proiectare, este cel mai lung tronson de drum de mare viteză care va fi construit în cadrul unui singur contract și va asigura legătura între Autostrada Moldovei Ploiești-Pașcani (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila-Galați, Tulcea și Constanța.
Pe traseul din județele Vrancea și Brăila sunt prevăzute :
57 de structuri (poduri/viaducte)
6 noduri rutiere (Nodul Focșani-intersecție A7, Milcovul, Măicănești, Corbu, Siliștea și nodul rutier Brăila -intersecție Drum Expres Buzău-Brăila).
2 parcări de scurtă durată și un spațiu de servicii prevăzut cu zonă rezervată pentru benzinărie și spațiu pentru comerț/alimentație publică.
Constructor este Asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L (Lider) - TEHNOSTRADE S.R.L., SPEDITION UMB - ARCADA COMPANY SA.
Valoare contract: 4,29 miliarde lei, finanțare prin Programul Transport 2021-2027.
CNIR preciza că antreprenorul a transmis o primă formă a Documentației Tehnice pentru obținerea Autorizației de Construire.
”Proiectul Drumului Expres Focșani-Brăila avansează conform graficului, Antreprenorul finalizând Studiile de teren: studiul topografic și diagnosticul arheologic”, transmite CNIR după ce o echipă a companiei a vizita pe amplasamentul celui mai lung drum de mare viteză din România care se va construi în cadrul unui singur contract.
”Suntem alături de Antreprenor, în vederea accelerării proiectului. Mergem în teren pentru că vreau să ne asigurăm că, pe parcurs, nu vor fi sincope în derularea obiectivului conform termenelor și la cele mai înalte standarde de calitate”, a declarat atunci directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu.
În cadrul vizitei au fost stabilite ultimele detalii privind definitivarea soluțiilor pentru drumurile locale și relocarea canalelor de irigații.
Totodată, Studiul geotehnic a fost realizat în cadrul Studiului de Fezabilitate la un nivel de detaliu corespunzător pentru definitivarea soluțiilor de proiectare, iar antreprenorul a transmis o primă formă a Documentației Tehnice pentru obținerea Autorizației de Construire (DTAC), precizează compania.
Contractul pentru construirea Drumului Expres Focșani-Brăila a fost semnat cu Asocierea SA&PE Construct S.R.L (Lider asociere)- Spedition UMB-Tehnostrade S.R.L.-Arcada Company, etapa realizării Proiectului Tehnic începând în decembrie 2025.
Drumul va avea 73,5 km și va fi realizat într-un singur lot – cel mai lung tronson de drum de mare viteză construit printr-un singur contract în România.
”Drumul Expres Focșani-Brăila are constructor! Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a atribuit contractul pentru realizarea Drumului Expres Focșani-Brăila către Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade – Arcada Company, cu o ofertă de 4,29 miliarde lei (fără TVA)”, a spus anterior ministrul Transporturilor.
Ministrul arată că obiectivul de infrastructură va avea 73,5 km și va fi realizat într-un singur lot – cel mai lung tronson de drum de mare viteză construit printr-un singur contract în România!
Durata contractului este de 6 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție.
Proiectul include: 57 de poduri și viaducte, 6 noduri rutiere (inclusiv legătura cu A7 și Podul de la Brăila), 2 parcări și un spațiu de servicii cu benzinărie și zonă de alimentație publică.
”Drumul expres va asigura conexiunea dintre Autostrada Moldovei (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila–Galați, dar și legătura mai departe spre Tulcea și Constanța. Finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021–2027 și Bugetul de Stat”, mai anunță ministrul.
Ministrul afirmă că este un pas uriaș pentru infrastructura rutieră din România și pentru dezvoltarea regiunii.


















