General Motors va investi 2,2 miliarde de dolari într-o fabrică din Detroit, pentru construcția de camionete și SUV-uri electrice

General Motors va investi 2,2 miliarde de dolari într-o fabrică din Detroit, pentru construcția de camionete și SUV-uri electrice

Foto: Jonathan Weiss | Dreamstime.com

Profit.ro
Profit.ro
scris 28 ian 2020

General Motors va investi 2,2 miliarde de dolari în fabrica sa de asamblare din Detroit-Hamtramck, pentru construcția de camionete și SUV-uri electrice, proiect prin care va crea 2.200 de locuri de muncă, a anunțat luni cel mai mare producător auto din Statele Unite, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prima camionetă electrică a General Motors va fi un model pickup, iar producția va începe la sfârșitul anului viitor și va fi urmată de un vehicul autonom, Cruise Origin, scrie News.ro.

Săptămâna trecută, GM a prezentat prototipul unui vehicul autonom, pentru servicii de ride-sharing.

FOTO Volvo a deschis comenzile pentru versiunea electrică a lui XC40 CITEȘTE ȘI FOTO Volvo a deschis comenzile pentru versiunea electrică a lui XC40

Reuters a relatat anul trecut că GM intenționează să construiască la fabrica respectivă o nouă familie de vehicule electrice premium, începând de la sfârșitul anului 2021, fiind posibil să relanseze brandul Hummer.

Compania a anunțat că va investi  7,7 miliarde de dolari în fabricile din Statele Unite, în următorii patru ani.

În prezent, fabrica Detroit-Hamtramck își desfășoară activitatea într-un singur schimb și construiește sedanurile Cadillac CT6 și Chevrolet Impala.

Fabrica își va înceta activitatea timp de mai multe luni, începând din februarie, GM urmând să înceapă renovarea pentru producerea de camionete și SUV-uri electrice.

Ford va începe la rândul său să fabrice pickup-uri electrice premium, de la sfârșitul anului 2021, la o fabrică de asamblare din zona Detroit.

Ford și GM anticipează că producția lor anuală de camionete electrice va atinge aproximativ 40.000 de vehicule până în 2024, potrivit analiștilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
general motors
detroit-hamtramck