INFOGRAFICE Războiul SUV-urilor: Toyota, Ford și VW, liderii mondiali ai celui mai popular segment de automobile

INFOGRAFICE Războiul SUV-urilor: Toyota, Ford și VW, liderii mondiali ai celui mai popular segment de automobile
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 19 dec 2020

De cel puțin un deceniu, piața de autovehicule la nivel global a început să fie dominată de SUV-uri, caroseriile care oferă proprietarilor un sentiment de siguranță, de putere, chiar dacă de multe ori acesta este doar unul aparent. Constructorii de automobile au investit masiv în dezvoltarea de astfel de caroserii, iar liderii industriei au reușit să invadeze pur și simplu piețele regionale și locale cu modele adaptate cererii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Toyota este liderul absolut, la nivel de mărci, cu nu mai puțin de 17 SUV-uri în portofoliu. Dintre acestea, o bună parte sunt create pentru piețe cu specific. SUA, de exemplu, beneficiază de 7 dintre propunerile din acest segment ale Toyota, în timp ce pe piața din Japonia, mixul este format din alte șapte SUV-uri, care nu se regăsesc toate la americani.

La fel se întâmplă în Europa, unde se regăsesc doar cinci dintre SUV-urile și crossoverele japonezilor. În ciuda acestei invazii de SUV-uri, Toyota nu reușește să atingă proporția pe care o are industria auto la nivel global, 35%, analiștii de la Car iNdustry Analysis fiind de părere că în subsegmentele mici japonezii mai au loc de extindere. Acesta ar putea fi motivul pentru care Toyota a lansat versiune cross a lui Yaris.

INFOGRAFICE Războiul SUV-urilor: Toyota, Ford și VW, liderii mondiali ai celui mai popular segment de automobile

A doua cea mai mare marcă pe acest segment este Ford, cu 14 SUV-uri, din care două sunt fabricate în România. Jumătate din cele 14 sunt disponibile pe piața americană, acolo unde clienții doresc în special caroserii mari, de 5 metri și chiar peste. Pe piața din China sunt disponbile tot șapte crossovere și SUV-uri, dacă socotim și versiunea Active a modelului Fox (Focus). În Europa, sunt oferite șase SUV-uri, inclusiv cele două modele „românești”, la care se adaugă două versiunii cross ale Focus și Fiesta.

Jurnaliștii de la Top Gear sunt disperați: Avem nevoie urgentă de acest Dacia Duster pick-up! CITEȘTE ȘI Jurnaliștii de la Top Gear sunt disperați: Avem nevoie urgentă de acest Dacia Duster pick-up!

Pe locul trei este marca Volkswagen, care a reușit să-și nișeze extrem de bine SUV-urile și crossoverele, pe piețe regionale. Compania germană vinde 13 SUV-uri, care ar putea fi considerate 15, dacă luăm în calcul și derivatele T-Cross (Tacqua și Taigun). Un număr de trei modele sunt dezvoltate special pentru piața din China, iar alte trei au fost create doar pentru clienții din SUA și China. De asemenea, cei din America de Sud au trei SUV-uri dedicate.

Însă planurile celor de la VW nu se opresc aici. Un nou SUV electric, ID.6, și alte noi crossovere nișate au ca scop extinderea cotei de piață a grupului VW și pe acest segment. Pentru că, dacă adunăm și celelalte mărci ale grupului VW, Audi, Skoda, SEAT, Porsche, Lamborghini și Bentley, ajungem la o valoare impresionantă: 39 de SUV-uri și crossovere, VW fiind, de fapt, liderul absolut al acestei piețe care crește considerabil de la o lună la alta, în toată lumea.

INFOGRAFICE Războiul SUV-urilor: Toyota, Ford și VW, liderii mondiali ai celui mai popular segment de automobile

Celelalte mărci și grupuri europene sunt la mare distanță de topul 10 mondial al producătorilor de SUV-uri. Renault, care deține și marca Dacia, cu singurul său SUV, Duster, are în portofoliu numai patru SUV-uri, Koleos, Kadjar, Captur și noul Arkana, la care se pot adăuga Duster, care se vinde și sub marca franceză, Kaptur, un model regional dezvoltat pe structura lui Duster, precum și minusculele Kwid (cu versiunea electrică K-ZE) și Triber, de pe piața din India.

Renault ar putea însă beneficia de portofoliul Alianței cu Nissan și Mitsubishi. Nissan produce 12 SUV-uri la nivel global, inclusiv o versiune proprie a lui Duster, numită Nissan Terrano, vândută în Rusia și pe alte piețe regionale.

INFOGRAFICE Războiul SUV-urilor: Toyota, Ford și VW, liderii mondiali ai celui mai popular segment de automobile

Viitoarea companie Stellantis, care va fi formată din fuziunea dintre PSA Group și FCA, este la fel de puțin pregătită de acest veritabil război al SUV-urilor.  Grupul FCA vinde numai 11 crossovere/SUV-uri cu toate cele cinci mărci ale sale, între care Jeep, brandul dedicat acestui tip de caroserie, oferă doar șase SUV-uri. În același timp, PSA, care deține mărcile Peugeot, Citroen, DS și Opel/Vauxhall, produce alte 12 SUV-uri.

Lucrurile stau diferit, dacă analizăm ponderea mărcilor pe segmente, asta și pentru că mărcile mari au o distribuție relativ echilibrată în funcție de dimensiuni. Astfel, Renault – Nissan reușește să conducă în segmentele B și D, cu ajutorul modelelor Captur și Duster (clasa B) și Qashqai (D), în timp ce Toyota este lider în segmentele C și E. Nu în ultimul rând, Suzuki este liderul clasei A la SUV-uri, cu ajutorul modelelor vândute în India, unde domină piața de decenii, împreună cu partenerii de la Mahindra. Paradoxal, Volkswagen este doar pe locul al doilea sau al treilea, însă acoperă toate segmentele, cu excepția clasei A.

SURSA INFOGRAFICE: Car Industry Analysis

viewscnt
Afla mai multe despre
suv-uri
toyota suv
vw suv
ford suv
duster
ford puma
ecosport
cele mai vândute suv-uri